H.B.

Octombrie 29, 2010

Rabat de la Udrea, Ponta, Boc, Gelu Vişan. Măcar azi.

A fost Horia la Târgovişte. Şi s-a ţinut de cuvânt. A cântat şi încântat.
Îl îndrăgesc de când el şi broasca aia verde cu nume de bingo autohton făceau furori. Am avut multă vreme impresia că semănăm cumva. Nu ştiu încă de ce. Şi l-am tot îndrăgit de-a lungul anilor. Eu din copil am mai îmbătrânit. El nu.
Am stat puţin de vorbă după „prestaţie”. Dincolo de bâzdâcul captivant de pe scenă, e atât de liniştit. Şi senin. Şi calm. Şi cald. Nu mai pare copil, ci părinte. Şi-l îndrăgesc mai mult decât o făceam până în noaptea asta.

Aaaaa…şi vine înapoi de Crăciun. C-aşa a promis.

Anunțuri

Cum am aflat că sunt idiot!?!

Decembrie 1, 2009

UPDATE: La aproape trei luni de la cele scrise mai jos, s-a sesizat şi tovarăşul Oros. Pus în temă de vreo gâscă mono-neuronală, râzgândacul dâmboviţean n-a mai catadicsit să dea o geană peste articol şi mi-a bătut obrazul cu pedanterie că l-am făcut idiot. Pe el. Şi dincolo de asta, că nici măcar n-am habar de semnificaţia termenului. Abia într-un final s-a dumirit şi Inteligenţa Sa că nu pe el lipisem ştampila, ci eu însumi mă declaram tâmpit, cretin, prost, stupid (DEX)…cu voia dumneavoastră, idiot, din moment ce n-am putut pricepe că a-ţi continua mandatul e totuna cu a-ţi da demisia.
        Acuma, nici nu ştiu ce e mai grav pentru Oros: faptul că nu şi-a dat seama din articol că nu pe el l-am făcut idiot sau faptul că, nedându-şi seama, a oferit o nouă perspectivă asupra titlului. „Cum am aflat că Oros e idiot?”, capătă brusc substanţă.

I. „Dacă Crin Antonescu nu obţine cel puţin 15% în Dâmboviţa, a doua zi îmi dau demisia”.

II. Crin Antonescu obţine 12,6 procente în judeţul Dâmboviţa.

III. „Am să-mi continui mandatul de preşedinte interimar până la conferinţa judeţeană. Nu m-am răzgândit deloc. Îmi termin acest mandat şi apoi discutăm”.

    Oros. Călin Oros. Preşedinte interimar al PNL Dâmboviţa; omul adus ca să redea puls unei organizaţii aflate în moarte clinică. Mergea vestea despre el că ar fi un bun organizator, un tip cu mână forte, taman ce trebuia în fruntea unor liberali mult prea boemi pentru smardoiala politică autohtonă. Adăugaţi la asta un discurs bine închegat şi puţin umor înţepător şi aveţi imaginea unui politician top-quality sadea. Lipsea parcă ceva la aşa pedigree de invidiat: minciuna, nerespectarea cuvântului dat şi seninătatea cu care poţi să te faci de râs. Numai bine însă cu alegerile prezidenţiale, care i-au oferit personajului nostru oportunitatea asimilării din mers a acestor carenţe.
    Carevasăzică, domnul Călin Oros zicea undeva acum 3-4 săptămâni că-şi va depune demisia în ziua imediat următoare scrutinului în cazul în care candidatul liberal Crin Antonescu nu va obţine măcar 15% din voturile dâmboviţenilor. Scrutinul a trecut, numărătoarea voturilor s-a săvârşit la rându-i şi iaca ce să vezi: Antonescu nu a convins decât 12,6 din dâmboviţeni. Buuunn! Urmarea logică a acestor fapte trebuia să consemneze demisia lui Oros. Dar stop! Eticheta nu ne dă voie! Eticheta de om politic pur-sânge, fireşte, aşa cum l-am ilustrat ceva mai înainte.
    Probabil, din dorinţa de a copia un comportament de lider veritabil, patentat cu succes de doi „răzgândaci” celebri – Băsescu şi Tăriceanu, preşedintele PNL Dâmboviţa se suceşte brusc şi declară brav că-şi continuă mandatul. „Cu alte cuvinte, v-aţi răzgândit”, vine replica unei colege, în încercarea de a impune o concluzie firească. Aiurea, fata nu pricepuse nimic. Oros stă drept, o priveşte în ochi şi afirmă imperturbabil: „Nu m-am răzgândit deloc. Îmi continui acest mandat. Atâta tot”. E rândul meu să rămân perplex. Mă uit la Oros ca un imbecil. Nu mai sunt capabil să leg două gânduri logice. Încerc totuşi o reacţie disperată: „Dar ce spuneţi dumneavoastră nu-i totuna cu demisia”. „Ba e totuna, ce nu-nţelegeţi?”, vine croşeul liberalului, care mă loveşte drept în creştet, ca o revelaţie. Mă îngrop în scaun şi nu mai spun nimic până la finalul conferinţei de presă. Aflasem cât de idiot sunt, din moment ce n-am fost în stare să pricep că a-ţi continua mandatul e totuna cu a-ţi da demisia.


Thanks, JO!

Aprilie 23, 2008
   Nici nu-mi amintesc exact cum ne-am cunoscut. În privinţa asta, singura primă amintire clară e cea a părinţilor mei, râzând împreună cu părinţii ei, iar eu…tot ce ştiu e că mă aflam pe undeva prin casa lor. Aşa că e total irelevantă chestia asta cu…”prima dată când ne-am cunoscut”..bla bla.
   Nici nu-mi amintesc cum am devenit prieteni..buni prieteni..foarte buni prieteni. Tot ce ştiu e că m-am trezit în „relaţia” asta extraordinară, oarecum pe nepusă masă. Ca şi când, nu a existat expoziţiune şi intrigă, ci naraţiunea e o totală desfăşurare a acţiunii (nu puteam să nu-mi etalez cunoştinţele literare).
Aşa s-a întâmplat şi în cazul ăsta. Tam nesam…m-am trezit pe la ea prin curte, vara, azi o vorbă..mâine două..poimâine o oră şi de răspoimâine încolo jumătăţi de zile şi nopţi. Ce ne-or fi blestemat părinţii ei, numai ei ştiu.
Dar în felul ăsta s-a întâmplat ca eu să am primul meu prieten…o „ea”. A naibii ironie: eu, ditamai misoginul, să nu fiu în stare să-mi găsesc un nenorocit cu simţul umorului şi gramatica pusă la punct ca să-l „fac” best friend…Nenorocitul meu a fost o „ea”. Dar pe cuvânt că nu-mi pare rău.
Tot ce regret e că la ora asta nu am amintiri punctuale mai deloc..ci doar stări. Istorie nema, filosofie full.
Îmi amintesc că mereu m-am simţit în largul meu stând de vorbă cu ea..niciodată, dar niciodată, n-a fost nevoie să epatez cu mai ştiu eu ce veleităţi iluzorii care, credeam eu, m-ar fi făcut să arăt mai bine în ochii lumii. Nu. Cu ea a fost mereu o stare de relaxare atât de plăcută..încât îmi dădeam seama de asta abia când mă trezeam stând cu altcineva de vorbă…Acea relaxare pe care numai naturaleţea pură ţi-o poate da. Şi ăsta e testul crucial în care eşti sau nu plăcut de cineva: atunci când, natural fiind, nu e nevoie să-ţi iei masca de „tre’ să fiu atent ce spun”.
Ei bine, cu ea am fost mereu natural..şi m-a plăcut aşa, şi m-a lăsat să-i fiu prieten (regretă ea acum, dar  e too târziu 🙂  ). Paranteză: Îmi imaginez ce reacţii vor avea ageamiii ursuzi şi fără strop de umor care vor citi postul. Îţi dai seama, Jo, că vor crede că sunt retaradat..că scriu ca un handicapat, fără nici un rost. Băi, nenorociţilor cu moacele încruntate…vorba cântecului: „Cine are umor are, şai, la la la la la/ Cine n-areeeee, n-are”.
Uite că mă pierd în detalii. Aşa..spuneam că mereu m-am simţit în largul meu cu ea..n-a fost nevoie să camuflez nimic, să „împachetez”, să par altfel..De fapt, cred că ea m-a făcut să cred că aş fi amuzant..probabil râzând de mine, dar uite ce a ieşit..îi înjur pe săracii oameni care nu-mi gustă glumele. A râs mereu la umorul meu, mi-a înţeles mereu ironiile, ne-am înţeles mereu din priviri când vreun tâmpit de la „buştean”, luncenar sadea, spunea o idioţenie…am fost mereu, ceea ce un clişeu numeşte „pe aceeaşi lungime de undă”.
Săptămânile de vară nici nu aveau zile…sau le numeam altfel. Luni era: „când am stat de vorbă, am jucat whist, am râs, am bârfit lumea din sat, am râs, am mers la buştean, am râs, am stat de vorbă, am stat de vorbă, am râs..am râs”. Marţi era luni miercuri – marţi…cu o singură excepţie: „sâmbătă e când am fost la Disco Paradis Voineşti” şi de-acolo şi tataie pleacă râzând.
Ce era mai fain e că în fiecare vară venea mereu câte o prietenă pe la ea…şi mai fain de-atât e că m-m înţeles cu toate ok..cel puţin aveau umor…Andreea, Raluca, şi Diana – îmi amintesc despre Diana că şi-a îndreptat odată părul înainte să mergem la disco şi era foarte încântată..habar n-avea ce-o aşteaptă…aaa..şi dansa super…şi râdea la glumele mele, motiv pt care primeşte tot creditul.
Şi-mi mai amintesc ceva despre Jo…mă lăsa mereu să fiu eu umărul la care apelează atunci când vreun tâmpit o rănea..eu eram cel cu care vorbea..căruia îi spunea ce-a făcut dobitocul..cât o doare etc. Şi eu o făceam să râdă…ceea ce era pt mine mulţumirea perfectă. De fapt asta nu cred că a ştiut ea niciodată..că atunci când mă lăsa pe mine să-i spun o vorbă..o glumă proastă, în general, când credea că o ajut în vreun fel, de fapt ea mă ajuta pe mine şi făcea mai mult decât orice.
Lăsându-mă să o cunosc, m-am cunoscut pe mine; lăsându-mă să fac glume idioate, mi s-a năzărit că aş avea umor; lăsându-mă să cred că sunt bune, nu mi-am mai revenit; lăsându-mă să o ascult, mi-am dezvoltat aptitudinea asta, pe care, se pare, fetele o apreciază (Dumnezeu ştie de ce); lăsându-mă să fiu acolo…am învăţat să fac asta; lăsându-mă să fac toate astea, am aflat că le pot face; lăsându-mă să-i fiu prieten, mi-a devenit, la rându-i, unul…poate singurul adevărat; lasându-mă…nu am lăsat-o.
Am scris asta, pentru că nu cred că i-am arătat vreodată cât înseamnă prietenia dintre noi..Vezi? Pot fi şi serios…lamentabil..dar pot.
Thanks, Jo!
P.S: Dacă ai vreodată nevoie de un umăr sau o glumă proastă…
P.S. 2: Aveam postul scris de aproape o lună… am vrut să mai fac ceva dar n-am reuşit..astel că-l public abia (sau tocmai) azi.
La mulţi ani! Nu prea mă pricep la cadouri..aşa că…nu-mi rămâne decât asta . Sper să-ţi placă.

Schimb de cărţi

Aprilie 19, 2008

Mâine, 20 aprilie, la restaurantul Casa Veche din Târgovişte, va avea loc ce-a de-a doua întâlnire a membrilor reuniţi sub deviza „Schimb de cărţi”. Mai multe detalii despre ceea ce înseamnă de fapt „Schimb de cărţi” găsiţi pe site-ul oficial: http://schimbdecarti.ro


O zi faină

Aprilie 18, 2008

În sfârşit o zi superbă…nu mă refer la vremea de afară, ci la faptul că m-am simţit extraordinar astăzi..

Pentru cine nu mă cunoaşte, sunt un tip foarte orgolios…În acelaşi timp însă, pun mare preţ pe opiniile, aprecierile sau criticile pertinente venite din partea unor persoane de care ţin cont..pe care le respect pentru profesionalismul, umorul, modul de a fi…

Aşa se face că, astăzi, atunci când doamna Maricica (Maria Ilie pentru rigorişti), corespondentul Radio România Actualităţi mi-a spus că i-a plăcut ultimul meu editorial, a crescut inima-n mine mai ceva decât coca din făină Dobrogea. Nu glumesc deloc…m-am simţit atât de bine că o persoană care face presă de calitate de atâţia ani şi-a găsit timp să-şi arunce ochii peste aberaţiile mele şi, mai abitir, i-au şi plăcut…Eu, un neica nimeni în presă, fără studii de specialitate. Dumneaei nu ştie, dar m-a făcut foarte fericit…

Doi la mână ar fi trebuit de fapt să fie unu, dar nu mai contează…Am fost surprins plăcut că domnul Adrian Năstase are timp să se ocupe personal de blogul său, citind postările zilnice şi scriind, la rându-i, altele. Am postat şi eu un comentariu pe blogul cu pricina..şi domnul Năstase s-a referit la insignifiantul, de fapt, comment al meu, într-o discuţie pe care a avut-o cu jurnaliştii locali dâmboviţeni, cu ocazia lansării candidatului pentru Primăria Moreni.

Orgoliul meu şi-a primit seva de care avea atâta nevoie…acum..la treabă…am de scris. Dar parcă m-aş opri puţin la Minulescu..şi de-acolo..habar n-am.

Seara bună…


Tonomaciutacu’

Aprilie 13, 2008

Nu mi-a plăcut niciodată emisiunea lui Gâdea de pe A3. E o mostră de tir continuu într-o singură ţintă…cu mai mulţi trăgători, dintre care unul mustăcios mi-e de-a dreptul şi sincer antipatic. Mărturisesc faptul că, de multe ori am mutat pe trustul lui Vântu(ră) Lobodă doar ca să nu le fac rating (fie şi doar cu un telespectator în plus) ăstora de la A3. Fără nici o legătură cu tâmpeniile care rulau feeric pe Realitatea. Opţiunea mea era (şi e) determinată de felul de a face presă al invitaţilor de acolo.

O singură excepţie de antipatie..arogantul domn Ciutacu, pe care îl admir tare mult…poate şi pentru faptul că e la fel de plin de el ca şi mine (ne separă salariile şi kilogramele)..

Să trăieşti, împărate!


About me

Martie 27, 2008

petrut-dumitru.jpgWell..here I go…
* E un lucru cert faptul ca sunt foarte destept, n-are rost sa ma contrazici. Prin urmare, tot ce spun are valoare absoluta si nu poate fi contestat.
*URASC prostii. -URASC ipocritii moralizatori (desi eu sunt adesea unul dintre ei). -Imi plac persoanele modeste (desi eu nu sunt deloc una dintre ele). -URASC copiii tineri foarte bogati, in afara de prietenii mei. -URASC retarzii fara simtul umorului. URASC sa fac doar eu glume intr-un grup (desi e singurul mod in care ma pot face placut). URASC popii hrapareti si profesorii incompetenti. URASC tampitii agramati (vivat costi ionita). URASC toamna, iarna si primavara. URASC sa ma puna taica-miu sa-i bag populara la calc (desi e singura data cand nu tipam unul la altul). URASC pozele la departare (desi sunt singurele in care arat mai acatari). URASC cacatul asta de tara (patriotismul sucks). URASC dead-line-urile si sesiunea. URASC facultatile din Targoviste. URASC mahmureala, dar imi place sa beau. Ii URASC pe fumatori, dar probabil si ei ma urasc pe mine. Il URASC pe de Niro (Al Pacino rulles). URASC filmele cu final previzibil si fara actrite atragatoare. URASC taranii cu sapca (rednex-ilor, stati la sapa). URASC proastele de la megastar (despot, fuck them all). URASC sa-mi impuna cineva ce sa fac (desi imi place sa am un sef). Ii URASC pe retarzii care rad atunci cand eu zic „ce naiba?” in loc de „ce dracu?”. Ii URASC pe fariseii care se isterizeaza atunci cand aud „ce naiba”, spunandu-mi ca nu se cade sa vb asa…URASC calugarii poponari, babele care barfesc in biserica, popii ipocriti si inculti, dascalii fara voce si pe toti cei care declara ca ei cred in Dumnezeu in felul lor si de-aia nu merg la biserica (umpleti garile!!!). URASC predicile moralizatoare (desi eu le tin adesea). URASC proastele inculte si cu fitze. URASC fetele frumoase care au prieteni dobitoci…ii urasc pe prietenii lor. URASC despartirile in care cei doi raman „amici”(what the fuckkkk???) Ii URASC pe cei care rad de complezenta la o gluma pe care mintea lor inceata nu o pricepe (via Joey Tribbiani). URASC tiganii. URASC tractoristii si posesorii de gradini cu meri (sa arda Voinestiul). URASC tampitii care spun ca nu regreta nimic din ce au facut in viata. Il urasc pe frati-miu, desi e cel mai bun lucru care mi s-a intamplat (opossum rulless). URASC cacatul asta de blog, desi, iata-ma,…ma inscriu in lista lunga a celor ce-si spun gandurile lor de rahat, convinsi ca nimeni n-o sa-i auda…

A naibii natie de retardati suntem…