Senator PD-L despre protestatari: Mentalitate de viermi care nu vor absolut nimic, dar se plâng de tot ce-i înconjoară!

Ianuarie 15, 2012

Se numeşte Iulian Urban şi e într-o formă de zile mari. Drept pentru care şi-a zis că n-ar strica puţină flegmă portocalie în peisajul actual. A scris un post pe site-ul personal, material intitulat sugestiv: Mentalitate de viermi care nu vor absolut nimic, dar se plâng de tot ce-i înconjoară! Individul o tot ţine langa, la fel ca Voinescu-Cotoi, cu Legea Sănătăţii, refuzând să priceapă că nu mai e demult vorba de proiectul care aţâţa spiritele la începutul săptămânii.

Cei care doresc să-i transmită gândurile lor afectuoase domnului senator o pot face AICI, la secţiunea comentarii a postului amintit.

P.S: Materialul senatorului PD-L începe glorios cu „Bravo Băsescu”. Genial!

Anunțuri

Ce dor mi-e de Emil Boc!

Ianuarie 14, 2012

Trec orele sfâşietoare şi nici urmă de premierul meu preferat. Obişnuit să presteze arogant de fiecare dată când zicea cineva ceva urât de stăpânul său, domnul Boc a devenit invizibil. Spre binele lui.

L-a trimis în schimb la vedere pe domnul Voinescu-Cotoi. Care n-a înţeles nimic din ce se întâmplă şi-i tot dă cu Legea Sănătăţii.

PD-L poate să-şi nuanţeze culoarea partidului în maro.


Până la urmă, câţi au ieşit în stradă la Tg. Mureş?

Ianuarie 12, 2012

Imaginile arată o mulţime de oameni patrulând pe străzile din Tg. Mureş cu scandări sacadate: A-ra-fat! A-ra-fat! şi urări de…sănătate în direcţia iubitului Traian Băsescu. Pentru televiziuni nu asta e important. Esenţială în dezbatere e stabilirea corectă a numărului de mitingii.

Totul începe cu câteva sute, 4 la număr, după care se dezlănţuie treaba.

B1 e încurcat în afaceri, o jurnalistă de la faţa locului îi explică lui Turcescu Robert că sunt 5000 de protestatari, în vreme ce, peste ea intervine primarul PD-L de la faţa locului, care insistă că jurnalista îl urăşte.

ProTV bagă 1500 la înaintare. Sare imediat la cap Antena 3 care merge, optimistă şi interesată, spre 6000.

În tot timpul ăsta, Realitatea TV rămâne blocată la „câteva sute”.

Abia după dezlegarea dilemei numerice, se discută ceva, în treacăt, despre motivul care i-a scos pe respectivi în stradă.