Dă-te (iar) în durerea mea şi-apoi vorbim!

* În proporţie de 90%, textul de mai jos l-am scris prin februarie anul trecut, când abia dăduseră mugurii crizei. Şi atunci, ca şi acum, dinspre balconul Cotrocenilor sau Victoriei se făceau îndemnuri proletare la solidaritate. Recitind materialul, am zâmbit puţin la patetismul frazelor. Şi totuşi…

 Ştiam că e nesimţit, tupeist, linguşitor, laş, mincinos, iscoditor, trădător, manipulator şi lista poate continua la nesfârşit. Ştiam că n-are scrupule, că interesul lui şi al castei din care face parte are întotdeauna prioritate. Ştiam bine toate astea. Ce nu ştiam e apetitul fulminant pentru frăţietate socială în vremuri de restrişte.

Da, politicianul puterii (daţi-i dumneavoastră nume) reuşeşte să ne surprindă în continuare. Taman când credeam că am ajuns să-l cunoaştem pe îndelete, când credeam că nu mai e nimic sub ceafa groasă cenzurată nedrept de părul gelat. Uite ce eroare era să comitem.

Pentru că de sub straturile abrupte de şoric, în care zac toate păcatele capitale, a răsărit ca un ghiocel şchiop virtutea No 1 – solidaritatea. Iar contextul nici că se putea a fi unul mai prielnic izbucnirii unei asemenea efuziuni edenice: o criză care inundă ţara, o ţară care se îneacă în criză, nişte salarii ciopârţite, pensii amputate şi ajutoare de şomaj nesimţite aduse în simţire.

În asemenea condiţii optime, politicianul mioritic se gândeşte că e timpul să se elibereze de apăsarea virtuoasă şi exclamă fatidic: „Haideţi să fim solidari”. Careva’zică, să împărţim frăţeşte durerile crizei.

Rumoare, perplexitate, cuvinte înghiţite, limbi muşcate, noduri în gât. Cu asta chiar ne-a dat gata. Auzi, să-mpărţim cu frenezie, aşa…ca de la nevoiaş la nevoiaş, durerile. Pfoaaa! Fantastică zicere. Pe cât de draconică, pe atât de excepţională. Istorică, fără doar şi poate.

N-a precizat domnu’ politician care dureri să fie împărţite, ale noastre sau ale „lor”, ăia aflaţi undeva deasupra realităţii cotidiene, într-o levitaţie permanentă. Deci?

Eu i-aş propune mai degrabă un târg rezonabil. În locul acestei fracţionări solidare de nevoinţe, ar fi mult mai simplu să facem schimb de dureri. La pachet. O tranzacţie absolut echitabilă: Noi dăm un chiorăit sănătos de maţe la schimb cu un mic dejun copios; dăm perechea favorită de blugi de la Fifth Hand la schimb cu costumul ponosit purtat de 2 ori; dăm ţânţarii din subsolul apartamentului la schimb cu fluturii din grădina vilei; dăm apartamentul la schimb cu vila; dăm Aro la schimb cu Pajero; dăm Săniuţa la schimb cu Jack Daniells; dăm diagonala de 40 cm la schimb cu una din cele patru plasme gigant; dăm praful de pe tobă la schimb cu o lopată de huzur. Abia atunci, inconştientul ce-şi spune om politic, va putea simţi cruzimea şi apăsarea unei vorbe celebre printre clienţii de la bodega „La Ion end compani” (dată şi ea la schimb cu „Casa Vernescu”): „Dă-te-n durerea mea”.

Până atunci, un călduros „Hai sictir!”

Anunțuri

One Response to Dă-te (iar) în durerea mea şi-apoi vorbim!

  1. antiignorantu spune:

    Romanii au creat PARLAMENTUL in RO. , acesta a aprobat LEGI prin care au fost angajati Jefuitori la STAT , Parlamentul timp de 20 de ani a consumat din buget in jur de 20 miliarde EURO + legile care au creat portite prin care Economia subterana a inghitit in jur de 46 miliarde EURO – Aparatul de FISC trebuia atunci ELIMINAT si supertaxate AVERILE in paralel cu URMARIREA EVAZIONISTILOR !!! deci DESTEPTAREA ROMANI – PUTEREA ESTE in VOI !!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: