Ai naibii gândaci sălbatici!

Mai 31, 2010

Prefectul judeţului Dâmboviţa, Iancu Caracota, a solicitat  Direcţiei de Sănătate Publică – în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural de vineri, 28 mai 2010 – să iniţieze măsuri urgente pentru salubrizarea spitalelor. Reprezentantul Guvernului în teritoriu a subliniat că este în posesia mai multor reclamaţii din partea cetăţenilor, potrivit cărora în unităţile spitaliceşti sunt gândaci şi există riscul izbucnirii unor infecţii.

Ce nu ştia însă prefectul, l-a lămurit rapid tanti de la DSP, Găbitza, pe numele ei mic. Şi anume că nu e totul aşa simplu cum credea Caracota. Şi că e uşor să faci pe inchizitorul când habar n-ai cu ce se confruntă responsabilii de gândaci şi/sau mizerie.

 Şi situaţia e gravă: în spitalul judeţean e mizerie, sunt gândaci, aşa-i, dar nenorocirea e că sunt gândaci din ăia speciali, care fug atunci când vrei să-i omori (sălbăticiuni blestemate) şi autorităţile sunt puse în faţa unei dificultăţi fără margini. Deci nu sunt gândaci d-ăia domestici, cum credeam noi (şi prefectul), d-ăia care vin şi-ţi mănâncă din palmă când îi chemi. Ahaaa. Băgaţi bine la mansardă înainte să vă lansaţi în acuzaţii penibile. Exprimarea face şi ea toţi banii:

„Domnule prefect, ce pot să vă spun este că este mizerie şi gândaci în Spitalul Judeţean care a cărui manager refuză să-şi presteze aceste servicii, făcându-le cu resurse proprii necalificate. S-au luat măsuri, a fost sancţionat directorul spitalului, dar problema nu este rezolvată. În acest moment şi intervenţia este foarte dificilă, pentru că gândacii sunt peste tot. Ca să faci o operaţiune bună şi eficientă trebuie rezolvat peste tot, nu în etape, pentru că ei fug de la o zonă la alta”.

Poftim, nea Iancule! Aşa-ţi trebuie dacă nu te informezi. Cât despre infecţiile intraspitaliceşti pe care tot reprezentantul Guvernului le-a semnalat, lucrurile sunt mai abitir de încurcate. Infecţiile astea nozocomiale – adică dobândite în timpul spitalizării pentru o altă afecţiune – „se ascund foarte bine, cu dexteritate, de către specialişti foarte greu de contestat”. Blocaj total şi-aici. Nimic de făcut. Tot sălbatice şi-astea.

Carevasăzică, ce-am învăţat de la Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa este că gândacii nu stau să-i omori şi infecţiile se ascund cu dexteritate.

Onoare muncii!


Preşedintele de la miezul nopţii

Mai 26, 2010

Ce-am înţeles din intervenţia nocturnă a şefului statului?

– Că, deşi e preşedinte de aproape 6 (şase) ani, n-a avut cât de puţin habar de ce s-a întâmplat în ţară până acum. Abia de curând s-a dezmeticit din euforia câştigării alegerilor (alea din 2004) şi a realizat haosul care i-a cuprins poporul (i – lui, îi, i).

– Că, în ciuda timpului extrem de scurt avut la dispoziţie, s-a repliat ca nimeni altul şi a făcut o radiografie obiectivă a rahatului: miniştrii nu sunt hoţi (poate doar familişti devotaţi şi nu-şi pot da afară rudele din agenţii); Ponta şi Antonescu fac un mare deserviciu poporului propunând alte măsuri decât ale lui. Şi un bonus: răul cel mai mare al României îl reprezintă sindicaliştii, care în demagogia lor jenantă, iau apărarea salariaţilor pe care-i reprezintă.

– Că narcisele, zambilele, ananasul şi bananele din import provoacă mari dereglări în mecanismul economiei naţionale, care, altfel, merge uns.

– Că Dominique Strauss-Kahn e un mincinos ordinar care-şi face campanie electorală pe spinarea unei ţări amărâte.

– Că toate declaraţiile anterioare privind mărirea salariilor şi pensiilor au fost glume spuse la beţie. Care şi beţia a fost tot o glumă (că doar nu râdeau a proşti Oprea şi Diaconescu dacă nu se prindeau de fază).

– Că s-a întâlnit cu partidele Puterii doar ca să-şi umple programul monden, pentru că, de fapt, nu s-a schimbat nimic. Sau, reversul, că Marko şi Oprea fac gargară cu demagogie, mimând opoziţia crâncenă faţă de tăierea veniturilor mici.

– Că nu-l suportă pe Gâdea, dar are ceva sentiment pentru Mircea Badea. A intrat ca taifunul peste Sinteza Zilei, dar s-a retras umil înainte să se termine prima jumătate din În gura presei.

– Că nu vrea să le facă rău românilor, dar trebuie. Că îi iubeşte pe români şi când le face rău.

Onoare muncii!


Casa de copii nu e-acasă!

Mai 17, 2010

Dă-te (iar) în durerea mea şi-apoi vorbim!

Mai 17, 2010

* În proporţie de 90%, textul de mai jos l-am scris prin februarie anul trecut, când abia dăduseră mugurii crizei. Şi atunci, ca şi acum, dinspre balconul Cotrocenilor sau Victoriei se făceau îndemnuri proletare la solidaritate. Recitind materialul, am zâmbit puţin la patetismul frazelor. Şi totuşi…

 Ştiam că e nesimţit, tupeist, linguşitor, laş, mincinos, iscoditor, trădător, manipulator şi lista poate continua la nesfârşit. Ştiam că n-are scrupule, că interesul lui şi al castei din care face parte are întotdeauna prioritate. Ştiam bine toate astea. Ce nu ştiam e apetitul fulminant pentru frăţietate socială în vremuri de restrişte.

Da, politicianul puterii (daţi-i dumneavoastră nume) reuşeşte să ne surprindă în continuare. Taman când credeam că am ajuns să-l cunoaştem pe îndelete, când credeam că nu mai e nimic sub ceafa groasă cenzurată nedrept de părul gelat. Uite ce eroare era să comitem.

Pentru că de sub straturile abrupte de şoric, în care zac toate păcatele capitale, a răsărit ca un ghiocel şchiop virtutea No 1 – solidaritatea. Iar contextul nici că se putea a fi unul mai prielnic izbucnirii unei asemenea efuziuni edenice: o criză care inundă ţara, o ţară care se îneacă în criză, nişte salarii ciopârţite, pensii amputate şi ajutoare de şomaj nesimţite aduse în simţire.

În asemenea condiţii optime, politicianul mioritic se gândeşte că e timpul să se elibereze de apăsarea virtuoasă şi exclamă fatidic: „Haideţi să fim solidari”. Careva’zică, să împărţim frăţeşte durerile crizei.

Rumoare, perplexitate, cuvinte înghiţite, limbi muşcate, noduri în gât. Cu asta chiar ne-a dat gata. Auzi, să-mpărţim cu frenezie, aşa…ca de la nevoiaş la nevoiaş, durerile. Pfoaaa! Fantastică zicere. Pe cât de draconică, pe atât de excepţională. Istorică, fără doar şi poate.

N-a precizat domnu’ politician care dureri să fie împărţite, ale noastre sau ale „lor”, ăia aflaţi undeva deasupra realităţii cotidiene, într-o levitaţie permanentă. Deci?

Eu i-aş propune mai degrabă un târg rezonabil. În locul acestei fracţionări solidare de nevoinţe, ar fi mult mai simplu să facem schimb de dureri. La pachet. O tranzacţie absolut echitabilă: Noi dăm un chiorăit sănătos de maţe la schimb cu un mic dejun copios; dăm perechea favorită de blugi de la Fifth Hand la schimb cu costumul ponosit purtat de 2 ori; dăm ţânţarii din subsolul apartamentului la schimb cu fluturii din grădina vilei; dăm apartamentul la schimb cu vila; dăm Aro la schimb cu Pajero; dăm Săniuţa la schimb cu Jack Daniells; dăm diagonala de 40 cm la schimb cu una din cele patru plasme gigant; dăm praful de pe tobă la schimb cu o lopată de huzur. Abia atunci, inconştientul ce-şi spune om politic, va putea simţi cruzimea şi apăsarea unei vorbe celebre printre clienţii de la bodega „La Ion end compani” (dată şi ea la schimb cu „Casa Vernescu”): „Dă-te-n durerea mea”.

Până atunci, un călduros „Hai sictir!”


În loc de abureală inutilă

Mai 13, 2010

M-am sucit şi răsucit şi tot n-am găsit ceva mai bun ca să descriu frumuseţea situaţiei actuale. Aşa că am recurs la eroi. Citiţi şi vă bucuraţi!

Motto: „Trebuie să nu mai vindem falsuri românilor ori de câte ori ne aflăm în campanie electorală sau premergător campaniei electorale” (Traian Băsescu, 9 mai 2009)

Traian Băsescu, octombrie 2008:

„Ideea că nu sunt bani pentru profesori nu este o realitate. Bugetul poate fi aşezat pe priorităţi, ori din acest punct de vedere este doar o chestiune de voinţă politică”

„Nu pot crede că o lege în România ar putea să nu fie aplicată. Aici discutăm despre o lege în ceea ce-i priveşte pe profesori şi a nu o aplica ar însemna că nu mai suntem într-un stat de drept”.

Emil Boc, octombrie 2008:

„Sunt bani şi pentru profesori şi pentru celelalte categorii sociale”.

Emil Boc, ianuarie 2009:

„Salariile şi pensiile se vor mări cu rata inflaţiei, adică cu 5%”.

Traian Băsescu, ianuarie 2009:

„Ultimul lucru pe care îl va face România va fi să se împrumute la FMI. Ştiu că această idee este controversată, dar vom merge pe zonele practice”.

Emil Boc, mai 2009:

„Va avea loc o creştere accelerată a salariilor acelor categorii sociale care sunt la baza piramidei: profesori, medici, funcţionari publici”.

Emil Boc, iunie 2009:

„Nici o persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază. Este un principiu pe care-l avem asumat încă din 2008”.

Emil Boc, august 2009:

„Am decis să ne respectăm angajamentele faţă de pensionari în ceea ce priveşte pensia minimă şi majorarea cu 2% a pensiei de la 1 octombrie, astfel încât aceste angajamente pentru persoanele care sunt cele mai afectate de criză să fie respectate”.

Traian Băsescu, noiembrie 2009:

„Se pare că ieşim din recesiune”

Traian Băsescu, decembrie 2009:

„În 2010 vom scăpa de criză. Va fi un an în care optimismul va fi cel care ne va anima să depăşim momentul pe care l-am trăit în 2009.”

QED: „Se va reduce fondul de salarii pentru tot aparatul bugetar din România cu 25%, reducerea pensiilor cu 15%, reducerea masivă a subvenţiilor, ajutorul de şomaj se reduce cu 15%” (Traian Băsescu, 6 mai 2010).


Reforma statului

Mai 10, 2010

O seară obişnuită de joi

Mai 7, 2010

Motto: „Băi Traiane, de ce crezi tu că ne e bine/când nici tu n-ai vrea să fii condus de unul ca tine?” (Ombladon)

Şeful statului ne-a anunţat joi seara, cu calmul unui lunetist, că de la 1 iunie dracul aşteaptă să ne ia. E aberant să comentez discursul lui Traian Băsescu şi ceea ce rezultă din el. Aberant şi complet inutil. Mă rezum doar la câteva cadre care au urmat ieşirii preşedintelui de joi seara.

  • Imediat după prezentarea trailer-ului Apocalipsei bugetarilor, m-a sunat taică-miu şi m-a întrebat, cumva nedumerit şi sfios, dacă el, cu o pensie de 600 de lei, e grasul de care se-mpiedică reforma statului. L-am liniştit şi i-am răspuns că nu, nu el e vinovatul. Am în schimb un văr şomer. 450 de lei lunar. Ăsta e netrebnicul obez care-i stă-n drum preşedintelui.
  • Pe tv apar continuu imagini cu nişte nemernici de pensionari jerpeliţi, care se vaită c-or să moară de foame. Mă gândesc cu dispreţ: Nesimţiţi ordinari care blocaţi dezvoltarea ţării şi subminaţi economia naţională. La muncă, mişeilor!
  • La două ceasuri de la momentul Cotroceni, în Gândul apare un citat mare cu ghilimelele ieşind din gura domnului Şeitan. Ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale. „Rămâne să ne lămurim mâine ce a vrut să spună preşedintele”. Superb!
  • Pe Antena 1 rulează o declaraţie a Ancăi Boagiu. Mare pedelistă mare. Scurt şi la obiect: „Se simte că românii o duc mai bine”. Superb.
  • Pe RTV, Andreea Pora îşi face gura pungă şi-i dă tare cum că Victor Ponta şi Crin Antonescu sunt vinovaţi pentru că a tăiat Băsescu pensiile, salariile şi ajutoarele de şomaj. În acelaşi timp, Radu Moraru îi invită pe bugetarii nesimţiţi cu venituri de 500 de lei să se ducă la privat sau să plece din ţară dacă nu le convine că li se taie 15 – 25%. Superb!

P.S: Din toată intervenţia calmă a preşedintelui, cel mai mult mă linişteşte că le-a retezat-o ahtiaţilor după sânge de remaniere. Ar fi fost absolut injust pentru Boc&Berceanu&Videanu&Udrea&Şeitan&co. În fond, ei n-au făcut nimic. Dar absolut nimic.