Prietenului Leo (1)

Am fost miercuri la Conferinţa Judeţeană a TSD Târgovişte. Vreo…nici nu ştiu câţi tineri au umplut sala de la parter a sediului. Mape roşii, invitaţii roşii, puţină agitaţie (dez)organizatorică şi cam atât. În locul fostului preşedinte, portocalizat între timp, a fost ales un altul. Andrei. Tânăr (c-aşa zice statutul) şi de perspectivă (şablonul). Vorbe frumoase despre el prin sală, ceea ce nu e neapărat un semn bun. De la el – vorbe mai puţine şi alea împilate. Acuma… nici nu ştiu ce să zic. Poate că nici nu e nevoie de „pălăvrăgitori” maeştri câtă vreme suplinesc prin entuziasm, vitalitate, corectitudine etc. etc. etc. Sunt destule jigodii politice care leagă formidabil frazele şi fură, la fel de formidabil, miliarde. Hoţi elevaţi, nenorociţi şcoliţi.

Şi totuşi, parcă mi-aş dori să văd în fruntea tineretului politic, de orice culoare ar fi el, lideri capabili a se exprima fluent, şi, dacă se poate, convingător. O fi meteahnă de ziarist, nu spui ba, dar mi se pare o trecere prea brutală de la un discurs al lui Leo la cel al noului preşedinte TSD Târgovişte.

Revin însă, – nu vreau să rămână Leo cu impresia că-l laud, – poate că Andrei Albu – şi toţi cei ca el – suplinesc printr-un pragmatism politic superior, prin acel „ceva” care face din om politician. Ori lui Leo asta-i lipseşte cu desăvârşire!

Anunțuri

8 Responses to Prietenului Leo (1)

  1. leobadea spune:

    Sigur ai dreptate!Of!Am spus şi lucrul acesta!Probabil că eu fac un alt tip de politică. Sunt omul principiilor şi asta poate fi devastator pentru un om politic sau nu!Nu o să mă schimb! O să spun ceea ce cred şi atunci când plictisesc fiind convins că îmi fac datoria. Nu o să încerc să seduc auditoriul cu sau fără vorbe(pot fi declaraţii simple, scurte sau gesturi)false.Şi de aceea pot să spun că dacă la început a fost cuvântul în sensul de cunoaştere pe mine ma veţi regăsi printe cuvinte luând decizii şi adoptând poziţii publice!poate asta e titlul unei cărţi. De vorbă cu un prieten, sau de vorbă cu prietenul Leo!Eu am aruncat provocarea!

  2. Iosif spune:

    Stimate domnule ….chiar daca laudati pe cineva sau nu dar va rugam sa faceti ceva pentru tara noastra …suntem prea multi plecati din tara si ne e dor si noua sa traim linistiti in tara noastra !
    Salutari cu respect !

  3. exasperat spune:

    Vă înţeleg perfect. Şi nouă ne e dor să trăim liniştiţi în ţara noastră şi nici nu suntem plecaţi.
    Poate că un început în acest sens, oricât de „interesat” ar suna, l-au dat partidele politice (vezi alegerile din PSD, PC). Poate că asta va însemna ceva în sfârşit. Poate că mult aşteptata întinerire a clasei politice nu va fi şi acum doar o expresie fără fond.
    Leo e un optimist incurabil. Poate că de asta avem nevoie. Habar n-am…

  4. andrei spune:

    Limbajul de lemn si ideile scurte frumos si complex prezentate este motivul pentru care noi ne aflam in situatia de astazi.Faptul ca nu sunt un bun orator nu inseamna ca nu voi face multe pentru societate si subliniez societate si nu partid.
    Diferenta dintre politicieni, nu ar trebuii sa o faca discursurile si prezenta scenica ci faptele, as dorii sa vedeti fenomenul care sa declansat la Tsd municipiu(pt ca dl.Badea este la Tsd judet). Multimea de tineri care au venit la sedintele ulterioare si nu vreu sa sune ca o lauda de sine. Ar fi interesant ca ziarist sa cititi si printre randuri chiar daca PRIMUL meu discurs care a fost unul natural si nu scris pe o foaie si prost intonat, nu a fost unul coerent. Sa ai un discurs dupa ce Domnul Badea (cu experienta sa oratorica si organizatorica) este un lucru oribil , contrastul e mult prea mare . Fi bland cu mine sunt la inceputul unui drum plin de gropi portocalii.

  5. exasperat spune:

    @ Andrei

    E perfect corect ce spui. Şi aproape acelaşi lucru l-am spus şi eu. Cred, sau, mai corectm sper ca exprimarea mai dificilă să fie compensată prin alte calităţi, „faptele” de care vorbeşti tu. Observaţiile nu au decât rostul unei critici, îmi place să mă amăgesc, folositoare. Sper să le primeşti ca atare.

    La fel de mult m-aş bucura să-ţi focalizezi atenţia asupra celui de-al doilea post. Sunt şi acolo „gropi”, roşii de data asta.

    P.S: sunt blând.

  6. andrei spune:

    Presa si politica consuma lideri(mai ales cei mai proaspat initiati in ale show-ului mediatic)spre rusinea mea ma feresc de presa ,dar imi face o placere, pot sa spun sadica, sa fiu criticat (cu argumente).Leo Badea este un mentor si un model de moralitate al meu si sper sa poate sa pacaleasca shacalii batrani ai mandrului nost partid si sa reuseasca sa prinda un post cu adevarat important,o merita din plin , din pacate el este scara pe care s-au urcat multe non-valori .Suntem tara in care rimele zboara si vulturii se tarasc , din pacate si vorba multa este saracia omului si aste se aplica mentorului meu, el a vorbit si altii s-au folosit de imaginea lui pozitiva.Eu nu vreu sa fac gresala sa fiu un paravan

  7. exasperat spune:

    Foarte interesant. Dacă asta i s-a întâmplat lui Leo e tocmai pentru faptul că-i lipseşte acel ceva care face din om politician. El spune că are principii şi nu poate să renunţe la ele. Bine-bine, nimeni nu-i cere asta, dar nu poţi să cauţionezi „râmele” parând că principiile te obligă să iei atitudine. Tot principiu e şi să nu laşi să se întâmple asta.

  8. andrei spune:

    good point

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: