„Băgaţi-vă minţile-n cap” sau despre bagabonţi, lături, căruţe şi teleguţe

Iunie 30, 2009

Mai ţineţi minte pariul simbolic de acum vreo şase luni? Ăla cu durata de viaţă a cumetriei pesedisto-pedeliste? Hotărât lucru, rămâne în picioare. La aproximativ juma’ de an de la parafarea acordului prin care s-au evaporat flegmele propulsate ani de-a rândul dintr-o parte în alta, lucrurile sunt încă şi mai clare decât atunci. De fapt, acum au chiar acoperire declarativă imbatabilă. Şi asta pentru că onor domnii democraţi – sociali şi liberali (sîc!) – par a fi intrat în zodia catârului, încăpăţânându-se cu orice preţ să rămână la guvernare. Şi nu pentru că se iubesc (ei, aş!). Şi nici pentru că le pasă de popor în vremuri de criză (e o insultă să mai bolborosească cineva aberaţia asta). Ci pur şi simplu într-adinselea, vorba lu’ Moromete. Just like that. Sau, dacă vreţi o explicaţie cu nuanţe strategice (cât de pedant sună), pentru că cine rupe acum parteneriatul îşi ucide candidatul pentru Cotroceni. Subit şi fără prea multă osteneală.

Şi pentru că lămurirăm aspectul ăsta şi pentru cei care încă mai cred aiuritori că PSD sau PD-L vor face un gest „eroic” (a se citi sinucigaş), haideţi să discutăm şi despre cum se face politică pe plaiuri autohtone. Şi despre cum poţi atinge culmile nebănuite ale nepăsării, nesimţirii şi penibilului cu uşurinţa relaxată a unui pârţ.

Carevasăzică, de vreo trei luni încoace gura ăstora de la Putere nu li se mai închide nici cu buldozerul. Politicienii coloraţi sângeriu sau orange ţăcăne sistematic şi vituperant unii împotriva altora de zici că n-au nimic în comun. Başca guvernarea unui norod de nerozi care i-au trimis acolo. Şi dă-i şi arde-i unii pe alţii. De la elocinţa hollywoodiană a lui Mircea Geoană şi până la logoreea neîntreruptă de punct şi virgulă a lui Emil Boc, de la respiraţia bănoasă a lui Videanu şi până la interminabilele lamentări ale lui Sârbu, de la privirea lacrimogenă a Ecaterinei Andronescu şi până la nădragii sumeşi ai lui Paleologu, de la forfetarul lui Niţă la forfetarul lui Pogea, de la şmecheriile lui Nemirschi la scândurile de mii de euro ale lui Ridzi, de la „caracterul jalnic” al unora şi până la „bagabonţeala” altora, mândra Coaliţie roş-portocalie dănţuieşte zglobie pe spinarea „proştilor”. Exersând în acelaşi timp discursurile anti-discursuri, declaraţiile anti-declaraţii şi ameninţările cele mai simpatice cu putinţă.

Că abia aici începe comedia în toată splendoarea ei. De la acuzaţiile fără perdea ale oamenilor lui Geoană la adresa partenerilor portocalii şi până la avertismentele pe bandă rulantă oferite drept răspuns nu se întâmplă practic nimic. Lăturile trec, apa se limpezeşte, partenerii rămân parteneri. „Ăla a furat”,  „ăla a distrus economia”, „ăla e şpăgar”, „ăla e bagabond” etc. etc. etc. – se aude gălăgios dintr-o parte. Replicile vin prompt – „Aveţi grijă”, „ori la putere, ori în opoziţie”, „ori în căruţă, ori în teleguţă”, „ori suntem parteneri, ori nu mai suntem”, „băgaţi-vă minţile-n cap, că altfel…”.

Că altfel…nimic. Asta e coada de peşte în care se termină toate discuţiile din cadrul Coaliţiei. Asta e coada de peşte în care stă Parteneriatul pentru România. Asta e coada de peşte pe care se bizuieşte o ţară-ntreagă. O coadă care pute sinistru, dar ale cărei odoruri nu ajung la nasurile mult prea înalte ale dihaniilor cu pricina.


O vraişte care face toţi banii

Iunie 22, 2009

Am stat vreo 30 de minute înaintea unei foi albe, scofâlcindu-mă pe toate părţile şi gândindu-mă la un subiect abordabil. Mi-au trecut prin minte mai multe „ştiri” propulsate de televiziunile centrale la nivelul unor „bombe” mediatice. Una dintre ele mi se pare cel puţin interesantă: înregistrarea „secretă” a dialogurilor social-democrate, pe tema: „Daţi mă-n ei, că-s vraişte!”.

Carevasăzică mare bâlci mare în culori sângerii la Turnu Măgurele. Pulsanţii social-democraţi din toată ţara s-au adunat în provincie, făcându-i un „catâr” (vorba unei foste mari speranţe a politicii autohtone) şefului PSD Teleorman – performerul alegerilor din 7 iunie, Liviu Dragnea.  S-au strâns ca să analizeze, să standardizeze, să socializeze (deh, normă doctrinară), într-o propoziţie – să nu facă nimic. Nimic care să diminueze efectele crizei, să stopeze şomajul, să-i mulţumească pe profesori. Nimic din toate „bălăriile” astea. Că la strategie politică par să se descurce admirabil. Şi cei care l-au bănuit mult timp pe Mircea Geoană de vinovăţie într-ale calificativelor iliesciene, n-au decât să-şi înghită acuzaţiile şi ironiile după acest Comitet Executiv.

Astfel, în ditamai vâltoarea dezbaterilor despre meandre şi concret, un microfon rebel pare-se că a uitat să se decupleze, captând chintesenţa întrunirii teleormănene: Videanu respiră bani, Pogea e omul nu ştiu cui şi, pe deasupra, un bagabont, Boc e un mare ţâşti-bâşti, Berceanu un tâmpit. Ba nici Băsescu nu-i de speriat. Ce mai tura-vura, zi-le domnu’ Geo(ană): „Toţi sunt vraişte”. Şi iată cum, un mesaj electoral, incomod de propagat pe căi oficiale, a ajuns „accidental” la urechile şi la inima norodului pesedist, care simţea acut nevoia unui astfel de impuls. Restul comentariilor şi dezbaterilor cu pretenţii de erudiţie, la ore de mare rating, sunt doar floricele pe câmpii. Bravos, dom’ Hrebe! Jos pălăria!

P.S: Dacă ar fi să plusez cu o altă temă, aş alege viziunea cotrocenistă asupra conceptului educaţional din România. Dar asta mai mult de-amorul artei, ca să zic aşa. Pentru că ce-ar mai fi de adăugat la halucinanta înşiruire: Gugăl, Herodot, păpădie, salată, tinichigii, filosofi, tâmpiţi? Probabil nimic. Şi-atunci cum să-i mai reproşezi lui „Care este” că tinde să ajungă cel mai puternic om din România? El a absolvit deja cursurile „Şcolii româneşti de factură băsesciană” încă înainte ca acest măreţ proiect să demareze. Şi atunci? Vivat Gaugăl! Vivat Traian! Vivat Marean! Ţara ne vrea tâmpiţi. Ba pardon, filosofi.


Dan Voiculescu spune că mie îmi pasă. Mai important e ca lui să-i pese.

Iunie 3, 2009

Carevasăzică Dan Voiculescu acordă 6-7 burse de blogger. Nici nu ştiu prea bine ce înseamnă asta, ci doar că am fost selectat printre finalişti. 24 la număr. Motivaţia alegerii mele sună maiestuos – „pentru că-i pasă”. Câteva observaţii necesare:

– Nu ştiu în ce măsură domnul Voiculescu a citit sau nu editorialele din blogul subsemnatului. Tind să cred că mai degrabă şi-a aruncat fugiş retina doar pe câteva titluri;

– Nu ştiu la ce se referă domnul Voiculescu atunci când crede dumnealui că mie îmi pasă.

– Nu ştiu dacă domnului Voiculescu îi pasă.

– Nu ştiu dacă toată fanfaronada asta „bloggeristică” are cu adevărat substanţă;

– Ştiu însă că domnul Voiculescu are dreptate. Îmi pasă de multe lucruri. De TVA-ul la alimente, de clopul electoral al unui preşedinte neindependent, de independenţa ipocrită a fiicei aceluiaşi preşedinte neindependent, de cinismul argumentat al „mogulilor” în relaţia cu „statul slab”, de manipularea perfidă propagată de posturile tv, unele aparţinându-i chiar domnului Voiculescu etc etc etc. Nu ştiu însă în ce măsură „păsurile ” mele au vreun efect. Pt că tind încă să cred (aştept să fiu contrazis) că Dan Voiculescu n-a citit blogul meu, că Dan Voiculescu n-a aflat de ce anume îmi pasă, că Dan Voiculescu experimentează – cu destulă temeinicie şi acurateţe – „beneficiile” dialogului online.

Sper totuşi ca măcar un post să treaca prin faţa retinei sale. Acesta. Şi sper ca, aflând de ce-mi pasă mie…să-i pese şi dumnealui. Ar fi de ajuns. Şi ar ţine loc de toate bursele din lume.