EBO nu votează EBA!

Martie 24, 2009

Săptămâna trecută, două evenimente majore, egale ca importanţă, au ţinut capul de afiş al mass-media naţionale: divorţul emoţionant al Elenei Băsescu de partidul în curtea căruia a crescut (după propria-i mărturisire) şi Congresul liberalilor. Vă propun să le luăm în ordine inversă.

Despre evenimentul PNL, prea multe n-ar mai fi de comentat. Au făcut-o cu vârf şi îndesat înşişi liberalii, într-un acces de logoree solidară cu noul şef. S-a schimbat preşedintele şi acum toţi galbenii săgetaţi îşi scaldă imaginaţia în ape edenice: „Pân’ la Crăciun suntem iar la guvernare” – susură şoapte asurzitoare în minţile îmbătate de mirosul de crin. Cât despre calităţile noului lider al PNL…liberalii n-au ajuns să le observe prea bine, focalizaţi încă pe „ăla care ne-a lăsat să murim în opoziţie”. Ceva de genul: Ce părere aveţi despre Crin Antonescu? R: „Tăriceanu e un arogant”. În rest, numai de bine.

Cel de-l doilea eveniment necesită oareşce analiză mai atentă, fie şi pentru că personajul principal depăşeşte în complexitate eroii lui Jane Austen.

Într-o conferinţă de presă care aducea întrucâtva a talk-show despre rimel şi mascara, Elena Băsescu şi-a anunţat candidatura ca independentă la euroalegeri. Acum, câteva precizări:

  • Eu nu contest simpatia fără margini a românilor pentru „fata lu’ tata”, dar chestia asta cu independenţa nu vi se pare niţel forţată, niţel trasă de păr, niţel mincinoasă, ca să nu zic o ipocrizie grotescă? Păi cum măi fata lu’ tata eşti tu independentă când tot partidul lu’ tata sta la cheremul tău cu o docilitate căţelandră? Madam Turcan, monsieur Cristin Preda, ba chiar şi Lady Ciocu’ Mic afirmă public că-ţi vor da voturile lor dacă vei avea nevoie de ele (sîc!), ca să nu mai vorbim de oferta uluitoare a turistei colecţionare de Louis Vuitton de a te consilia. Ei aş, păi asta ţi-e independenţa, mon cher? Nu se cade…
  • Unui lider pedelist cu greutate îi scăpără mintea şi ne lovi cu o axiomă indescifrabilă. Cică nu numai simpatizanţii PD-L o vor vota pe fata lu’ tata, ci şi pesedişti, penelişti, penegişti şi, în general, toţi cei care se regăsesc în viaţa şi comportamentul EBEI. Cu asta m-a blocat oleacă, recunosc. Pentru că nu prea ştiu la ce comportament se referea domnul cu pricina. Poate la faza de a bloca parcarea unui club cu maşina suburbană, doar pentru că locul preferat era ocupat?…Poate la gestul elegant de a năvăli subtil cu bodyguarzii în faţa cozii de la teleschi?… Poate la îndărătnicia de a nu fi atentă la orele de limbă română?…Căci dacă e pe de-astea, succesul principesei metropolitane e asigurat…
  • Ultimul aspect e de-a dreptul fantastic. Într-un acces de sinceritate amestecată cu inconştienţă, mai mulţi pedelişti se dădură-n stambă la teveu cum că Emil Boc nu o va vota pe fata lu’ tata, ci lista PD-L.  Ups! Error! Danger! Acuma…eu nu ştiu cât o urmări tata lu’ fata programele de feşăn unde rulează ştirile cu febleţea, dar şi dacă-i cade retina pe aşa ceva…Îmi şi imaginez rictusul matinal pe faţa-i încremenită într-un perplex sublim atunci când va citi pe burtieră: EBO nu votează EBA!
Anunțuri

Cum să-ţi baţi joc de propriul partid. Studiu de caz: Mircea Geoană şi FMI

Martie 17, 2009

Pe lângă retorica financiară televizată a câte unui guru politic, tam-tam-ul creat în jurul unui eventual acord cu FMI ne-a oferit o radiografie limpede a organismului politic autohton.

Carevasăzică, PD-L e „pentru”, PNL „împotriva”, iar PSD se zbate sub semnul zodiacal al lui „habar n-avem ce se-ntâmplă”.

În primele două cazuri, discuţia nu poate fi prea amplă. Nu ne dau voie „subiecţii”. Democrat-liberalii au ascultat intervenţia preşedintelui Traian Băsescu din Parlament, au mers acasă conştiincioşi, şi-au aprins lampa şi au învăţat mot-a-mot discursul stăpânului. Deh, ca de la „pleaşcă” la ucenic. Apoi l-au repetat la nesfârşit de fiecare dată când au fost întrebaţi. PNL s-a poziţionat împotrivă. Nu că n-ar fi ştiut şi ei câtă nevoie avem de un împrumut după ce-au secat de ultimul galben sacoşa ţării, dar aşa au auzit că se face în opoziţie: „Dacă ăia spun da, noi spunem nu şi tot aşa”. Un fel de Gică Contra cu o săgeată-n frunte.

Bun. Dacă în primele două cazuri explicaţiile nu necesită prea multă bătaie de cap, fiind solid bazate pe argumente idioate, situaţia partidului condus cu brrravurrrră de fascinantul Mircea Geoană e de-a dreptul amuzantă. Tragic de amuzantă. O circotecă jenantă prestată genial de un politician cu alură de Super Mario, pe care adversarii ar trebui să se gândească serios la a-l susţine în funcţia de preşedinte al PSD pe termen nelimitat,  la câte deservicii aduce partidului. Reţeta aplicată pe caz a acestei comicării fatidice e simplă:

Pasul 1: Când toate gurile vuiesc asiduu despre un împrumut de la FMI, apari la TV, zâmbeşti tâmp, încerci să uiţi că Iliescu te-a făcut „prostănac” şi declari că habar n-ai despre negocierile cu FMI.

Pasul 2: Îţi aminteşti că ai în structurile FMI pe un anume domn Tănăsescu, ba chiar şi preşedintele Fondului ar fi membru al „marii familii socialiste”. Te informezi minimal.

Pasul 3: Apari şi spui c-ai aflat despre ce-ar fi vorba, dar nu eşti de acord cu împrumutul.

Pasul 4: Asişti implacabil la continuarea discuţiilor.

Pasul 5: Apari şi spui că n-ai fi împotriva unui împrumut, da’ să te bage şi pe tine cineva în seamă.

Pasul 6: Dorinţa ta e poruncă pentru şeful statului, care-ţi altoieşte două palme televizate, încuindu-te feciorelnic.

Pasul 7: Spăşit, lovit în orgoliu de hăhăitul mediatic al preşedintelui, altfel viitorul tău adversar, încerci din răsputeri să scapi din cuşca virginităţii legată cu nod marinăresc. Dai o declaraţie searbădă pe care toate televiziunile o preiau, în lipsă de altceva.

Pasul 8: Mai ai o tentativă de băgare în seamă şi te răţoi (pe silenţios) că vei proteja categoriile sociale de viitura FMI.

Pasul 9: Alegeri în iunie. Pierzi.

Pasul 10: Alegeri în toamnă. Pierzi.

Well done, Super Mario. Mission complete.


Chiar aşa, cât de cretini ne credeţi?

Martie 10, 2009

Când s-a parafat cumetria asta libidinoasă între fraţii democraţi (sociali şi liberali) de sorginte fesenistă, vocile teribiliste s-au grăbit să dea cu „huo”, incriminând pupatul scuipatului ejectat ani de-a rândul dintr-o parte în alta. Însă, pe lângă acest cor de contestatari nevrotici, a mai existat şi un altul, ceva mai subţire-n răcnet, care a atras atenţia asupra buboiului ce-avea să vină: alegerile prezidenţiale din toamnă, precedate de genuflexiunile europarlamentare. Carevasăzică, aceste glasuri arătau cu degetul înspre imposibilitatea dezvoltării unei campanii mai de Doamne-ajută, atâta vreme cât adversarii (duşmani cu ştate vechi) împărţeau acum beneficiile perverse ale unei relaţii de amor conjunctural. Un semn de întrebare mai mult decât firesc, anulat însă buldozereşte de răspunsurile tâmpe ale liderilor politici.

De la din ce în ce mai insuportabila logoree prostănacă a lui Mircea Geoană, la elocinţa neîntreruptă de punct şi virgulă a lui Emil Boc şi până la pălăvrăgeala searbădă a reprezentanţilor din teritoriu, toate luările de poziţie ale politicienilor înhămaţi la această căruţă par amputate voit de orice urmă de luciditate. Luări de cuvânt precum: „Noi suntem competitori încă şi avem convingerea că electoratul va şti să înţeleagă acest aspect”, sfidează crunt discernământul limpede al alegătorilor şi anulează orice fărâmă de inteligenţă din partea acestora. Pentru că oricât de proşti i-ar considera Mircea Geoană pe ţăranii pepenagii din Dăbuleni şi oricât de tâmpiţi i-ar crede Emil Boc pe fidelii lui clujeni, cu aşa discurs nu poţi decât jigni onestitatea electoratului.

Cum o să apară Traian Băsescu în campanie, hăhăind zâmbros la adresa incompetenţilor pesedişti, pe care măria-sa i-a luat de mână şi i-a pus pe scaunele pluşate de la Palatul Victoria? Cum va putea Mircea Geoană să ironizeze acel demonic „Să trăiţi bine!”, când, împreună cu ucenicii docili şi iubitori de pluş, a făcut pactul cu „diavolul” marinar? Dumneavoastră vă daţi seama cam ce cred ăştia despre noi? Vă daţi seama cum ne consideră şi pe câtă prezumţie de imbecilitate din partea noastră se bazează?