Emil, Mircea şi umorul lui Călin

Mai ţineţi minte? 1-30 noiembrie 2008. Cea mai frumoasă perioadă din viaţa recentă a României moderne. Un fascicul temporal în care românilor li s-a prezentat certitudinea că totul este realizabil, că imposibilul poate deveni posibil. Timp de 30 de zile neîntrerupte, pe retina prăfuită a alegătorilor a rulat la nesfârşit pelicula SF: „O ţară mai frumoasă cum este ţara mea/ Nu poţi găsi în lume oricât ai căuta” (ştiu că titlul pare lung dar e numai vina regizorilor). În rolurile principale, doi maeştri ai oratoriei fără pauze de respiraţie: Mircea Geoană – fost cavaler de Washington, reprofilat în prostănac de micul Paris şi Emil Boc – Măria-Sa, duce al Ardealului, zis şi „Ecoul”.

Ce-au putut să scoată oamenii ăştia pe gură în campania electorală depăşea în fantezie, ba chiar inimaginabil, călătoriile lui Jean-Luc Picard cu Start Treck-ul său: pensii de vis, salarii europene, condiţii de muncă de invidiat, ce mai, un trai paradisiac în care românii urmau să se lăfăie în următorii patru ani. Totul pe un fundal de moace zâmbitoare şi optimiste, în care molarii şi premolarii celor doi politicieni concurau pentru un rol serios într-o reclamă Colgate.

Un singur obstacol stătea în calea propăşirii spirituale, dar mai ales materiale a norodului: discursul enervant de rigid al celui de-al treilea personaj – Călin Popescu Tăriceanu, fan „Biker Boyz”, patrician convins. Conştient în toată regula de ce cratere lasă în urmă, motociclistul nostru le vorbea oamenilor în termeni cât se poate de realişti, dar extrem de nepopulari şi iritabili, despre neputinţa înfăptuirii programelor de guvernare ale adversarilor săi la Tronul de la Victoria. Le spunea franc că raiul pe pământ se mai amână un pic.

Fatal discurs pentru Tăriceanu, mină de aur pentru Boc şi Geoană. Scrutinul a venit, iar oamenii au ales, fireşte, iluzoriul. Nimic rău în asta. Numai că în România, nici măcar visele nu durează la fel ca în alte ţări şi somnolenţa plăcută în care ţara se cufundase ca după o înghiţitură puternică de aurolac s-a transformat, peste noapte, într-un travaliu cu sudori de coşmar.

Aşa se face că, o dată ajunşi la Putere, bravii noştri oratori cu aură de starlete şi-au îngheţat brusc mimica, au preluat morga autoritară a unor oameni responsabili şi au început să vorbească nepopular: „Păi nu prea ar fi bani pentru salariile profesorilor, păi nu prea ar fi bani pentru pensii, păi nu prea ar fi bani pentru agricultură, păi nu prea ar fi bani pentru aia şi nici pentru ailaltă”. Şi pentru că nimeni nu iese în faţa flegmelor cu faţa descoperită, eroii noştri şi-au tras drept văl un argument imbatabil şi oricând la datorie: clasica, inepuizabila şi blestemata grea moştenire. O scuză perpetuată la nesfârşit în România, ale cărei resurse inepuizabile mai servesc şi astăzi drept paravan demagogiei, minciunii şi nesimţirii crase.

„N-am ştiut, vă rugăm să ne credeţi, ce ne va lăsa blestematul ăla de Tăriceanu. Noi am crezut că glumeşte când se văita că nu mai are fonduri, că e un fel de umor liberal, da’ el vorbea serios. N-am ştiut, credeţi-ne, vă rugăm, vă rugăm…”, imploră perfid pe toate ecranele tv Boc şi Geoană, încurajând, în felul acesta, lehamitea naţională şi schimbarea canalului. Parcă, dintr-o dată, Magda Ciumac şi Sexy Brăileanca nu mai prezintă atâta repulsie.

P.S: În ciuda situaţiei „dezordonate” prin care trece actualul Executiv, îmi menţin cu statornicie pariul.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: