Mincinoşi profesionişti, demagogi desăvârşiţi, ipocriţi fără cusur…

O dată cu apropierea alegerilor parlamentare, partidele şi candidaţii, în mod aparte, îşi reglează puţin tonul, fac ceva vocalize şi încep. Să promită. Ce promit? Ooo, dar ce nu promit? Marea, sarea, cerul, pământul, raiul şi chiar iadul, pentru votanţii EMO. „Totul se promite, totul se transformă, nimic nu se refuză”, pare a fi sloganul, neschimbat nici până azi, al unei campanii electorale.

Au o chestie aparte politicienii noştri. O dezinvoltură în a minţi absolut remarcabilă, o seninătate brutală şi o stăpânire de sine incredibilă în momentul în care devin amici de-ai lui Pinochio. Nici o scăpare, nici un tremur, nici o zvâcnire. Totul se face cu un profesionalism de invidiat.

„Ce-o să faceţi dacă veţi câştiga alegerile”? – „Mii de kilometri de autostrăzi, mii de săli de sport, universităţi şi campusuri universitare în toate oraşele patriei, poduri peste Dunăre, străzi aeriene”, toate astea sunt rostite fără să se atingă geană de geană, fără muşcări de limbă, fără furnicături pe şira spinării.

„Şi ce-o să mai faceţi”? – „Gaze, apă, canalizare, asfalt”, nimic nu scapă. Totul e posibil. Da. Asta e impresia pe care ţi-o dau oamenii politici în campanie: că totul este posibil. Aduc cu ei aceste creaturi ale lui Gepetto un aer edenic de omnipotenţă care te face să levitezi. În clipa providenţială a întâlnirii cu ei uiţi de toate. Uiţi că ai pantalonii rupţi în fund; uiţi că ăla mic are acelaşi ghiozdan ponosit de şase ani de zile; uiţi că ţi-ai rupt maşina în craterele din drumul spre casă; uiţi că la inundaţii ai primit ajutoare cât să-ţi iei două covoare şi o noptieră, că la BAC ai învăţat pe rupte şi colegii de la şcoala din localitatea vecină au copiat (tot pe rupte), promovând pe note mai mari decât tine; uiţi că pensia nu-ţi ajunge nici să-ţi iei paracetamol şi aspirină atunci când răceşti; uiţi că n-ai locuri pentru copii la grădiniţă; uiţi că munceşti pe rupte 8 ore / zi pentru un salariu minim pe economie care se evaporă cu ocazia primei vizite la alimentară. Nu în ultimul rând, uiţi că timp de patru ani de zile nu i-ai văzut la faţă pe păpuşarii îmbrăcaţi elegant, care-ţi cerşesc acum votul. Uiţi toate astea, hipnotizat de silabele şi privirea demonic de sinceră cu care te încolţesc. Retina şi timpanul îţi sunt anihilate, memoria la fel. Nu mai spui decât „Da, da, aha, aha”.

Şi mai promit ceva sfinţii demagogi ai naţiunii în campaniile electorale. Promit ceea ce vor alegătorii să audă. Este, dacă vreţi, regula de aur a politicianului român. Ai nevoie de asfalt în sat? Deputatul X rezolvă problema asta. Îţi trebuie o şcoală nouă? Deputatul Y te asigură că acest lucru se va întâmpla în cel mai scurt timp. Ai nevoie să-ţi repare cineva căruţa? Senatorul Z îşi dă cuvântul că va fi primul lucru pe agenda lui după ce va ajunge în Parlament. Şi tot aşa, problemele de care te-ai lovit o viaţă întreagă, se rezolvă cât ai clipi: de la încălzirea globală şi până la plata cuielor şi şuruburilor cu care-ţi faci un coteţ de găini, politicianul aflat în faţa ta nu va precupeţi nici un efort să-ţi satisfacă doleanţele. Şi tu îl crezi. Şi eu. Şi ei.

Pentru că sunt profesionişti. Mincinoşi profesionişti. Demagogi desăvârşiţi. Ipocriţi fără cusur. Vorba unui umorist autohton: „Marea problemă e politicianului român este aceea că pare mult mai convingător când minte, decât atunci când spune adevărul”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: