Editorial

   Proiecte ne trebuie nouă, mă, incompetenţilor ?

   Candidatul X la funcţia de primar al comunei y încearcă să-şi promoveze oferta electorală. E tânăr, intrat de curând în politică, are un program închegat, bine fundamentat, de care e foarte mândru. A muncit la el trei ani de zile. A identificat problemele pe care le are comuna şi a găsit soluţii viabile pentru rezolvarea acestora. Soluţii pe care abia aşteaptă să le împărtăşească electoratului, convins fiind că vor fi întâmpinate cu entuziasm şi se vor bucura de tot sprijinul. Pare a şti foarte bine ce are de făcut. Un singur lucru nu ştie: alegătorul român şi, în general, electoratul neaoş românesc e atipic, e altfel decât „la alţii”.
   Aşa se face că întâlnirea politicianului cu alegătorul său îi pricinuieşte celui dintâi o surpriză de proporţii. Nici nu apucă să deschidă bine gura şi primeşte primul croşeu: „Ceeee??? Asfaltări? Canalizări? Infrastructură? Fonduri nerambursabile? Hai dom’le, mai scuteşte-mă! De-astea am mai auzit. Zi mai bine ce dai. Că ăla de la partidu’ ălălalt m-a mânjit cu vreo 5 kile de zahăr şi 2 sticle de whisky. Din ăla scump, să ştii. Deci? Tu cu ce vii la înaintare?”
   Candidatul nostru, luat evident prin surprindere, îşi revine cu greu din „pumni”. Încearcă timid să-şi regăsească tonul şi reia „oferta electorală”. Singura pe care o are: aceleaşi canalizări, aceleaşi fonduri, aceleaşi drumuri, aceeaşi infrastructură, aceeaşi implacabilă şi bizară indiferenţă din partea votantului. El se uită în gura politicianului şi nu aude nimic. Îl ascultă şi nu (vrea a) pricepe nimic. El ştie una şi basta: „Ce dai?”
   Omul nostru, politician de bun simţ (rara avis, dar nu o utopie), cu ambiţie şi dorinţă sinceră de face lucruri mari pentru localitatea cu atâtea probleme insistă ca un catâr în încercarea de a-l convinge pe elector că o astfel de metodă perfidă cum este acea a împărţirii pungilor cu alimente nu este legală şi nu reprezintă un argument solid pentru a oferi votul acelui partid. Încercările sale sunt însă sortite eşecului. Ba mai mult, cetăţeanul care duminică va „tăia şi spânzura” cu ştampila, devine iritat de îndărătnicia şi „zgârcenia” cu care are de-a face: „Băăă, vă credeam mai oameni, da’ văd că aveţi şoriciu’ gros. Păi în halu’ ăsta mai câştigaţi voi alegerile când mi-oi vedea eu ceafa. Hai că v-am pupat! Mă duc să beau o bere la Marinică la bar. O dă ăla de la partidu’ ălălalt. Deh, ştie omu’ cum să-şi facă o campanie, nu ca voi, cu proiecte şi bălării de-astea. Incompetenţilor!”.

   Pasajul de mai sus, v-aţi convins şi singuri reprezintă chintesenţa acestei campanii electorale. O campanie al cărei slogan poate fi oricând: „Ce proiecte? Ce-asfaltare? Un whisky şi la mai mare!”

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: