Editorial

O să fie o campanie fairplay, mă, nenorociţilor!

 

 

„Promitem că va fi o campanie în care să domine fairplay-ul”. „Ne vom baza pe proiecte şi nu vom recurge la atacuri murdare”. „Ne propunem să nu mai răspundem provocărilor venite din partea altor partide”, etc., etc., etc., bla, bla, bla.

Cred că niciodată ca până acum declaraţiile pre-electorale ale oamenilor politici nu au fost atât de bogate în afişări anti-războinice. Cel puţin în primele apariţii. Apoi, brusc, macazul s-a schimbat radical. Atât de radical încât ştiu deja propoziţia pe care o voi scrie peste aproximativ două luni, când alegerile se vor fi încheiat deja: „Niciodată ca până acum, campania electorală n-a fost mai murdară, mai dură, mai găunoasă, mai penibilă, mai mizerabilă, etc., etc., etc., bla, bla, bla”. Şi nu trebuie să fii vreun guru ca să ajungi la concluzia asta, pentru că, vorba cântecului: semne „bune” anul are (ironia e şi ea inclusă în programul de campanie).

Aşa se face că, declaraţiilor angelice de neagresiune de acum câteva săptămâni, cusute cu fir alb în faţă, dar cu ditamai peticul în dos, le-au luat locul trimiterile belicoase, în care umorul se amestecă forţat cu bădărănia, ironia cu înjurătura, dezbaterea cu incultura şi aşa mai departe. Un soi de ghiveci nedigerabil, de care, o spun cu toată convingerea, n-o să mai scăpăm până-n iunie.

Din „N-o să-mi atac contracandidaţii decât pe proiecte” s-a ales praful, născându-se mult mai bombasticul: „Mă nenorociţilor”. Din: „N-o să ne mai intereseze ce fac alte partide” a rezultat: „Primarii x, y şi z de la partidele A, B şi C fură de sting, înjură, ameninţă cu moartea”. Din rigidul: „N-o să mai răspundem provocărilor” a ieşit mult mai simpaticul: ”Nu ai noştri sunt de vină, ci ai lor. Nu noi, ci ei”.

Şi jocul ăsta idiot continuă la nesfârşit pe ecranele TV şi în paginile ziarelor pe sistemul tradiţional şi îndelung practicat: „Ba da, ba nu! Ba tu, ba tu!”.

Amplu program de campanie. Jos pălăria.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: