Editorial

petrut-dumitru.jpg„Un cap ridicat la putere devine pătrat” – George Pruteanu 

Agramaţi pe care nu-i mai suportăm

                                   

        Sunt doar câteva ore de la vestea că George Pruteanu ne-a părăsit. Foarte probabil, ăsta e motivul pentru care am luat o foaie şi un pix şi am început să scriu. Nervos, deprimat, revoltat, la capătul răbdării.

        Cel mai trist lucru care-mi trece acum prin cap e faptul că nu toată lumea deplânge pierderea celui căruia mai toate publicaţiile centrale i-au acordat (neoficial) titlul de „avocatul limbii române”. Ba mai mult, oricât de dur ar suna, pentru unii, faptul că Pruteanu s-a dus e o uşurare. De-acum încolo pot vărsa pe ecran toate dejecţiile, calamităţile lingvistice şi aberaţiile gramaticale, mânaţi de o dorinţă perversă de a ne demonstra că în timpul orelor de limbă română se ascundeau în spatele şcolii, fumând ultimele ţigări „care” le mai aveau (acuzativul e opţional). Nimeni n-o să-i mai mustre fără nici o reţinere, spunându-le în direct, la oră de maximă audienţă: „Domnilor, dumneavoastră debitaţi (scrieţi, cântaţi, scoateţi pe gură) nişte lături”. Gata. S-a terminat calvarul domnilor cu pricina. Pruteanu era pentru ei „a pain in the ass”, varianta hollywoodiană  a autohtonului „ghimpe-n coastă”. Acum au scăpat de durere. Sunt sănătoşi.

        Sănătoşii la care mă refer sunt persoanele publice, excesiv de publice, greţos de publice, cu oareşce funcţii şi care aspiră la altele şi mai şi. Ei sunt cei care mă (vă, ne) enervează cel mai tare. Şi asta pentru că-i vedem toată ziua pe monitor, afişându-şi rânjetul electoral şi amăgindu-ne parşiv cu promisiuni articulate în propoziţii pe care gramatica şi logica nu le recunosc. Din nefericire, peisajul dâmboviţean (spectrul politic cu osebire) nu e deloc ferit de astfel de amici într-ale chiulului de la orele de română. Meniul e complet: valuri de cacofonii, fracturi de gradul I ale exprimării cu noimă, hăhăieli agramate şi discursuri împilate lingvistic, ca să nu mai vorbim de duşmanul de moarte al tuturor: cazul acuzativ, pe care toţi îl evită de parcă le-ar scădea cota în sondaje dacă l-ar folosi cum trebuie.

        Funcţiile acestor killeri gramaticali nici nu mai contează: primar, viceprimar, preşedinte de Consiliu Judeţean, lider de Organizaţie Judeţeană sau candidaţi pentru aceste posturi, toţi au în comun un singur lucru: terfelirea pe toate părţile a limbii române.

        Exemplele (pentru că trebuie să-mi susţin cu ceva materialul şi, har Domnului, am destulă susţinere) sunt nenumărate. N-o să stau să le înşirui acum pentru că aş depăşi numărul de pagini al săptămânalului. Patru dintre ele mi se par însă elocvente şi nu mă pot abţine. Totuşi, din prea multă jenă faţă de persoanele în cauză, n-o să le spun numele. E însă prima şi ultima oară când voi recurge la această cenzură, pentru care îmi asum eventualele critici:

        „Oraşul Târgovişte se află de foaaarte mult timp în judeţul Dâmboviţa”, constata năucit un domn dintr-o înaltă funcţie, secondat de un altul, mai tânăr şi mai entuziast, candidat la Primărie: „Dacă colegii mă vor sprijini, voi reuşi”. Tirul acuzaţiilor la adresa celor ce ne conduc este susţinut cu destul elan de un apologet al calităţii învăţământului românesc, şi el posibil viitor primar de municipiu: „Toate aceste lucruri care le-au făcut sunt generate de o politică care s-a exercitat prin amplasarea clientelei politice pentru a acapara avantajele unor posturi”. Concluzia îi aparţine unui lider politic, preşedinte de filială judeţeană: „Unul din motivele care ne-a determinat să facem acest lucru este determinat de acest fapt”.

        Judecaţi şi dumneavoastră. N-avea dreptate maestrul Pruteanu când spunea: „Un cap ridicat la putere devine pătrat.” ? 

        P.S. 1: Din fericire sunt şi persoane publice al căror discurs nu se împotmoleşte în „nenorocita” de gramatică, ba din contră. Pentru toţi aceştia, vorba spotului publicitar, numai respect. 

        P.S. 2: Imediat după ce am terminat articolul, am întrebat-o pe o colegă dacă nu cumva sunt eu nebun şi exagerat sau chiar nu se cade ca un om aflat într-o funcţie publică vizibilă să maltrateze gramatica şi exprimarea lucidă aşa cum „vrea neuronii lui” (ăia 2). Mi-a răspuns simplu: „Nu se cade. Măcar în memoria lui George Pruteanu să nu-i lăsăm”.

Din păcate nu ne lasă ei pe noi.

Lăsa-ne-ar…                                                                   

                                                                                                                                                                   

Anunțuri

One Response to Editorial

  1. Geo spune:

    Mare dreptate au cuvintele mult regretatului (de catre unii) „avocat al limbii romane. Dejectii gramaticale si umane ne surprind simturile oriunde (din pacate). De-asta m-am saturat de „genialii” oameni de presa si oameni politici care terfelesc limba romana pe cai publice, fiind pentru multi exemple de perfectiune in ale exprimarii scrise sau vorbite.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: