“Iar i-a tras-o-n bot”, şuşotesc nevrotic şi cu un pervers rânjet pe faţă reprezentanţii agenţiilor de ştiri, ziarelor şi televiziunilor prezenţi la Congresul celei de-a treia lansări a lui Mircea Geoană în cursa pentru Cotroceni. „Şi uită-te la el, nu se opreşte”. Grimasa perversă a durat aproximativ şase minute. Şase minute în care „el”, Ion Iliescu, l-a purtat pe candidatul PSD prin toate meandrele concretului: că e imperfect, că are oareşce reticenţe faţă de el, că una, că alta. Ion Iliescu l-a „plesnit” încă o dată (a câta oară?) pe mai tânărul său coleg în faţa ditamai poporului pesedist şi a camerelor TV.
   De la episodul „Prostănacul”, Mircea Geoană a primit palmă după palmă de la „inventatorul” partidului. Le-a îndurat pe toate cu stoicismul unui politician versat pentru că de fiecare dată a urmat răsplata unei susţineri făţişe în disputele electorale. Care susţinere, spun mulţi, cică face încă vreo 6-7 procente, pe care Ion Iliescu le poartă relaxat pe umeri.
De ce simte însă preşedintele de onoare al PSD nevoia ca de fiecare dată să-l „pişte” pe Geoană? Răspunsurile curg la unison: ca să-l ţină „în priză”, să se răzbune pentru „2005”, să-l facă să conştientizeze greutatea numelui său în partid ca nu cumva să facă greşeala de a-i ignora vreodată opiniile etc. etc. etc… Nimeni n-a încercat însă şi varianta asta: ca să nu pară neserios şi ipocrit.
   Ion Iliescu l-a criticat pe Mircea Geoană în atâtea rânduri, dur în cele mai multe dintre situaţii, încât ar fi părut grotesc acum să-l ridice în slăvi aiurea. L-a criticat des, însă niciodată nu i-a refuzat nevoia de sprijin în întrecerile electorale. Şi asta a făcut şi acum. Cele şase minute despre imperfectul Mircea Geoană au fost compensate cu vreo douăzeci şi ceva despre răul absolut Traian Băsescu. Şi brusc, în lumina comparaţiei, candidatul PSD a devenit înger în ochii electoratului. Un înger imperfect, cu destule defecte, dar net superior, ca prezentare, diabolicului său adversar.
   Ăsta e meritul lui Ion Iliescu în PSD. Pe lângă cele 6-7 procente, preşedintele de onoare aduce o doză vitală de seriozitate şi realism în partid. Pentru că oricum poate fi catalogat Ion Iliescu, numai ipocrit şi neserios nu.

Premierul nu iese din cuvântul preşedintelui şi pace. Nu vrea el. Oricât îl critică lumea şeful Executivului ştie una şi bună: cuvântul de la Cotroceni e sfânt. Vrea Băsescu blonde în Guvern, vrea şi Emil. Vrea Băsescu prostituţie, vrea şi Emil. Vrea Băsescu unicameral, vrea şi Emil. Vrea Băsescu PSD-ul afară, atât aşteaptă Emil.
Linia politică a lui Traian e dreaptă ca bolobocul şi el nu trebuie să calce strâmb contrazicându-l în vreun fel pe şeful statului. Pe undeva e chiar de admirat masochismul ăsta fanatic. Câţi ar rezista cu aşa consecvenţă?

Două precizări, mai întâi:

1. Ideea reducerii numărului de parlamentari pare una justă şi binevenită în peisajul politic autohton.
2. Propunerea lui Traian Băsescu ca în ziua alegerilor prezidenţiale să se organizeze şi un referendum prin care să consulte „poporul suveran” cu privire la Parlamentul unicameral şi ceva mai puţini parlamentari este genială în perspectivă electorală. Luând la ţintă un Parlament aflat în topul celor mai detestate instituţii de către români, şeful statului a jucat fantastic şi are numai de câştigat, indiferent dacă referendumul se va ţine sau nu.

Şi acum. Ideea pleacă de la o remarcă a lui CTP. Într-o ţară cu o minimă cultură democratică, propunerea lui Traian Băsescu ar fi fost întâmpinată cu justificată mânie, cu revolta cetăţeanului al cărui dram de inteligenţă a fost călcat în picioare, cu protestul masiv al poporului suveran luat (iar) „de prost” şi, finalmente, cu un cor armonios de huiduieli. Şi cum altfel poţi răspunde unei asemenea ofense? Cum ai putea să nu consideri anormal, strigător la cer şi moralmente fraudulos ca în ziua alegerii preşedintelui României să trebuiască să votezi şi o lege propusă de unul dintre candidaţi? Cine trebuie să fii ca să nu-ţi dai seama de mârlănia unui asemenea gest (altminteri, spuneam mai devreme, fantastic sub aspect electoral)? Vă spun eu. Popor român, asta trebuie să fii. Popor care, desigur, fără pretenţia unei cercetări sociologice „pretenţioase”, a împânzit într-o proporţie covârşitoare toate forumurile, blogurile şi site-urile ziarelor şi televiziunilor cu mesaje de nestăvilită încântare faţă de propunerea lui Traian Băsescu. Şi care îl aplaudă frenetic pe „cotrocenist” atunci când acesta îşi face apariţia la vreun răvăşit de oaie sau canonizare de sfânt.

Păcat. Într-o ţară din care maturitatea democratică absentează cu desăvârşire, lipsesc şi huiduielile. Şi câtă nevoie am avea, uneori, de ele!

Notă: Orice asemănare cu nume şi personaje reale nu este deloc întâmplătoare

 *

- Domnule pesedist, cum apreciaţi activitatea Guvernului după primele şase luni?

- Vă spun cu toată responsabilitatea, Executivul a pierdut lupta cu criza. Toate măsurile adoptate au fost proaste şi absolut ineficiente. În loc să ne scoată din rahat, mai rău ne-au îngropat.

 - Domnule pedelist, vi se pare că măsurile Guvernului au dat roadele aşteptate după primele şase luni?

- Dom’le, eu vă spun cu sinceritate: n-au dat roade, da’ o să dea. Aşa cred. Aşa sper. Aşa mi s-a spus.

 *

- Domnule pesedist, înseamnă că aţi stat degeaba jumate de an la guvernare, dacă măsurile adoptate nu sunt eficiente…

- Nu, Nu…Ia staţi oleacă…Nu vorbiţi aşa. De fapt, miniştrii ăia portocalii sunt de vină. Da, da…Videanu şi Pogea şi şmecherul acela de Berceanu. Ei tre’ să scoată ţara din mocirlă.

- Domnule pedelist, partenerii de guvernare aruncă pisica în curtea dumneavoastră şi spun că responsabilitatea relansării economice revine miniştrilor dumneavoastră…

- Hă, hă, ce să zică şi ei. Eu vă spun clar: dacă ăştia de la Agricultură şi Educaţie nu fac treabă, ţara o ia rău de tot pe arătură. E prea multă abrambureală. Hă, hă.

*

- Domnule pesedist, în contextul celor de mai sus, cum apreciaţi că funcţionează Parteneriatul pentru România?

- Să-l ia dracu’ de Parteneriat şi ducă-se pe Apa Sâmbetei toţi nenorociţii şi şmecherii ăia de portocalii cu vraiştea lor cu tot.

- Domnule pedelist, partenerii vă acuză de una şi de alta…

- Ce parteneri, dom’le? Bandiţii ăştia? Nepricepuţii ăştia? Jigodiile astea? Dă-i în pizda mă-sii cu acuzaţiile lor cu tot.

*

- Domnule pesedist, în condiţiile astea, veţi rupe Parteneriatul şi veţi ieşi de la guvernare?

- Doamne fereşte!!! Da’ de ce să facem asta? Aţi înnebunit cu capu’? Că noi nu.

- Domnule pedelist, putem afirma că Parteneriatul pentru România este un eşec?

- Da’ de unde concluzia asta pripită? Uitaţi-vă bine la ce vă spun: Parteneriatul funcţionează ireproşabil. I-re-pro-şa-bil. N-am nici un motiv de îngrijorare. 

P.S: Replicile (deloc imaginare) de mai sus ilustrează sugestiv haosul roş-portocaliu care guvernează România la ora actuală. Un fel de terci politic necomestibil cu care ne otrăvesc zilnic reprezentanţii celor două partide cu o consecvenţă absolut remarcabilă.

P.P.S: Pariul rămâne valabil. Sunt mai încrezător ca niciodată.

Vă mai aduceţi aminte de nenea omu’ politic care, într-un acces euforic de solidaritate tâmpă şi frăţietate revoltătoare, ne îndemna răstit să ne-mpărţim durerile dacă vrem să supravieţuim vremilor de restrişte ca astea de-acum? Da, acelaşi personaj care vorbea despre politicienii autohtoni în termeni de gentilomi. Hotărât lucru, politicianul nostru e un izvor nesecat de ziceri memorabile.

Ultima pe listă, grăirea pedantă cu privire la primele de vacanţă pe care angajaţii Ministerului de Finanţe le capătă, fără nici un bai că ar fi criză sau alte asemenea baliverne. Ei bine, în loc să ne explice cum stă treaba cu-mpărţitul durerilor între noi, câteva milioane de români cu câteva sute de lei salar’ şi vacanţe la ventilatorul apartamentului sufocant şi “amărâţii” lui Pogea care se vor relaxa prin Canare şi Honolulu, omu’ politic s-a grăbit avântat să dea explicaţia acestei discrepanţe: “E legal, dom’le. Ce vreţi? Putem să le facem noi ceva? Aşa e legea!”.

Ta daaaammm!!! Na poftim, zicere de politician responsabil! Să-ţi tot înghiţi vorbele nesărate şi criticile impertinente, cetăţean cârtitor ce eşti, care n-ai băgat de seamă că nu e nimic în neregulă cu primele astea de vacanţă. Pentru că legea le permite. Na, aşa-ţi trebuie!

Dacă însă nu te-a pus la punct această precizare juridică, atunci poţi să-ţi dregi niţel glasul şi să-ncepi: Păi bine mă, nenorociţilor (politicieni de-a valma), nesimţiţilor, cefe groase, hoţilor şi mârlanilor, de-asta eram noi revoltaţi? Că n-ar fi legal? Dar la profunda imoralitate nu v-aţi gândit o clipă? Sau vă plecase neuronul în vacanţă…desigur, pe banii statului? Cum să nu vă scuip pe stradă când voi îmi aruncaţi legea la înaintare pentru mizeriile prestate? Şi pe cine să dau vina că legea e jegos de absurdă dacă nu tot pe voi, lichele ordinare, care nu sunteţi în stare să faceţi o treabă ca lumea? De ce mai staţi în Parlament? Ca să vă înjuraţi prin comisii? Ca să râdeţi hăhăit la bancurile nesărate spuse de vreun coleg mitocan? Ca să vă uitaţi pe site-uri porno în timp ce se vorbeşte despre Educaţie? De ce nu faceţi legi bune, corecte, juste, netrebnici inutili?

Apoi, liniştindu-te din strigătul revoltat (altfel, inutil), poţi să legi articulat: “Nu faptul că e legal ne revoltă şi îl considerăm jignitor, ci acela că e profund imoral ca voi, politicienii, să silabisiţi pe unde apucaţi despre strânsul curelei, în vreme ce la pantalonii voştri cureaua nu e doar lată, dar şi ditamai de largă”.

P.S: în timp ce schiţam cu atâta patetism rândurile de mai sus, pe RTV ne zâmbea ritos domnul Ilie Sârbu, politician şi el, başca ministru al Agriculturii, care declara cu subiect şi predicat că a mărit cu maximum posibil sporurile directorilor din subordine. Legal, of course!

Mai ţineţi minte pariul simbolic de acum vreo şase luni? Ăla cu durata de viaţă a cumetriei pesedisto-pedeliste? Hotărât lucru, rămâne în picioare. La aproximativ juma’ de an de la parafarea acordului prin care s-au evaporat flegmele propulsate ani de-a rândul dintr-o parte în alta, lucrurile sunt încă şi mai clare decât atunci. De fapt, acum au chiar acoperire declarativă imbatabilă. Şi asta pentru că onor domnii democraţi – sociali şi liberali (sîc!) – par a fi intrat în zodia catârului, încăpăţânându-se cu orice preţ să rămână la guvernare. Şi nu pentru că se iubesc (ei, aş!). Şi nici pentru că le pasă de popor în vremuri de criză (e o insultă să mai bolborosească cineva aberaţia asta). Ci pur şi simplu într-adinselea, vorba lu’ Moromete. Just like that. Sau, dacă vreţi o explicaţie cu nuanţe strategice (cât de pedant sună), pentru că cine rupe acum parteneriatul îşi ucide candidatul pentru Cotroceni. Subit şi fără prea multă osteneală.

Şi pentru că lămurirăm aspectul ăsta şi pentru cei care încă mai cred aiuritori că PSD sau PD-L vor face un gest “eroic” (a se citi sinucigaş), haideţi să discutăm şi despre cum se face politică pe plaiuri autohtone. Şi despre cum poţi atinge culmile nebănuite ale nepăsării, nesimţirii şi penibilului cu uşurinţa relaxată a unui pârţ.

Carevasăzică, de vreo trei luni încoace gura ăstora de la Putere nu li se mai închide nici cu buldozerul. Politicienii coloraţi sângeriu sau orange ţăcăne sistematic şi vituperant unii împotriva altora de zici că n-au nimic în comun. Başca guvernarea unui norod de nerozi care i-au trimis acolo. Şi dă-i şi arde-i unii pe alţii. De la elocinţa hollywoodiană a lui Mircea Geoană şi până la logoreea neîntreruptă de punct şi virgulă a lui Emil Boc, de la respiraţia bănoasă a lui Videanu şi până la interminabilele lamentări ale lui Sârbu, de la privirea lacrimogenă a Ecaterinei Andronescu şi până la nădragii sumeşi ai lui Paleologu, de la forfetarul lui Niţă la forfetarul lui Pogea, de la şmecheriile lui Nemirschi la scândurile de mii de euro ale lui Ridzi, de la “caracterul jalnic” al unora şi până la “bagabonţeala” altora, mândra Coaliţie roş-portocalie dănţuieşte zglobie pe spinarea “proştilor”. Exersând în acelaşi timp discursurile anti-discursuri, declaraţiile anti-declaraţii şi ameninţările cele mai simpatice cu putinţă.

Că abia aici începe comedia în toată splendoarea ei. De la acuzaţiile fără perdea ale oamenilor lui Geoană la adresa partenerilor portocalii şi până la avertismentele pe bandă rulantă oferite drept răspuns nu se întâmplă practic nimic. Lăturile trec, apa se limpezeşte, partenerii rămân parteneri. “Ăla a furat”,  ”ăla a distrus economia”, “ăla e şpăgar”, “ăla e bagabond” etc. etc. etc. – se aude gălăgios dintr-o parte. Replicile vin prompt – “Aveţi grijă”, “ori la putere, ori în opoziţie”, “ori în căruţă, ori în teleguţă”, “ori suntem parteneri, ori nu mai suntem”, “băgaţi-vă minţile-n cap, că altfel…”.

Că altfel…nimic. Asta e coada de peşte în care se termină toate discuţiile din cadrul Coaliţiei. Asta e coada de peşte în care stă Parteneriatul pentru România. Asta e coada de peşte pe care se bizuieşte o ţară-ntreagă. O coadă care pute sinistru, dar ale cărei odoruri nu ajung la nasurile mult prea înalte ale dihaniilor cu pricina.

Am stat vreo 30 de minute înaintea unei foi albe, scofâlcindu-mă pe toate părţile şi gândindu-mă la un subiect abordabil. Mi-au trecut prin minte mai multe “ştiri” propulsate de televiziunile centrale la nivelul unor “bombe” mediatice. Una dintre ele mi se pare cel puţin interesantă: înregistrarea “secretă” a dialogurilor social-democrate, pe tema: “Daţi mă-n ei, că-s vraişte!”.

Carevasăzică mare bâlci mare în culori sângerii la Turnu Măgurele. Pulsanţii social-democraţi din toată ţara s-au adunat în provincie, făcându-i un “catâr” (vorba unei foste mari speranţe a politicii autohtone) şefului PSD Teleorman – performerul alegerilor din 7 iunie, Liviu Dragnea.  S-au strâns ca să analizeze, să standardizeze, să socializeze (deh, normă doctrinară), într-o propoziţie – să nu facă nimic. Nimic care să diminueze efectele crizei, să stopeze şomajul, să-i mulţumească pe profesori. Nimic din toate “bălăriile” astea. Că la strategie politică par să se descurce admirabil. Şi cei care l-au bănuit mult timp pe Mircea Geoană de vinovăţie într-ale calificativelor iliesciene, n-au decât să-şi înghită acuzaţiile şi ironiile după acest Comitet Executiv.

Astfel, în ditamai vâltoarea dezbaterilor despre meandre şi concret, un microfon rebel pare-se că a uitat să se decupleze, captând chintesenţa întrunirii teleormănene: Videanu respiră bani, Pogea e omul nu ştiu cui şi, pe deasupra, un bagabont, Boc e un mare ţâşti-bâşti, Berceanu un tâmpit. Ba nici Băsescu nu-i de speriat. Ce mai tura-vura, zi-le domnu’ Geo(ană): “Toţi sunt vraişte”. Şi iată cum, un mesaj electoral, incomod de propagat pe căi oficiale, a ajuns “accidental” la urechile şi la inima norodului pesedist, care simţea acut nevoia unui astfel de impuls. Restul comentariilor şi dezbaterilor cu pretenţii de erudiţie, la ore de mare rating, sunt doar floricele pe câmpii. Bravos, dom’ Hrebe! Jos pălăria!

P.S: Dacă ar fi să plusez cu o altă temă, aş alege viziunea cotrocenistă asupra conceptului educaţional din România. Dar asta mai mult de-amorul artei, ca să zic aşa. Pentru că ce-ar mai fi de adăugat la halucinanta înşiruire: Gugăl, Herodot, păpădie, salată, tinichigii, filosofi, tâmpiţi? Probabil nimic. Şi-atunci cum să-i mai reproşezi lui “Care este” că tinde să ajungă cel mai puternic om din România? El a absolvit deja cursurile “Şcolii româneşti de factură băsesciană” încă înainte ca acest măreţ proiect să demareze. Şi atunci? Vivat Gaugăl! Vivat Traian! Vivat Marean! Ţara ne vrea tâmpiţi. Ba pardon, filosofi.

Carevasăzică Dan Voiculescu acordă 6-7 burse de blogger. Nici nu ştiu prea bine ce înseamnă asta, ci doar că am fost selectat printre finalişti. 24 la număr. Motivaţia alegerii mele sună maiestuos – “pentru că-i pasă”. Câteva observaţii necesare:

- Nu ştiu în ce măsură domnul Voiculescu a citit sau nu editorialele din blogul subsemnatului. Tind să cred că mai degrabă şi-a aruncat fugiş retina doar pe câteva titluri;

- Nu ştiu la ce se referă domnul Voiculescu atunci când crede dumnealui că mie îmi pasă.

- Nu ştiu dacă domnului Voiculescu îi pasă.

- Nu ştiu dacă toată fanfaronada asta “bloggeristică” are cu adevărat substanţă;

- Ştiu însă că domnul Voiculescu are dreptate. Îmi pasă de multe lucruri. De TVA-ul la alimente, de clopul electoral al unui preşedinte neindependent, de independenţa ipocrită a fiicei aceluiaşi preşedinte neindependent, de cinismul argumentat al “mogulilor” în relaţia cu “statul slab”, de manipularea perfidă propagată de posturile tv, unele aparţinându-i chiar domnului Voiculescu etc etc etc. Nu ştiu însă în ce măsură “păsurile ” mele au vreun efect. Pt că tind încă să cred (aştept să fiu contrazis) că Dan Voiculescu n-a citit blogul meu, că Dan Voiculescu n-a aflat de ce anume îmi pasă, că Dan Voiculescu experimentează - cu destulă temeinicie şi acurateţe - ”beneficiile” dialogului online.

Sper totuşi ca măcar un post să treaca prin faţa retinei sale. Acesta. Şi sper ca, aflând de ce-mi pasă mie…să-i pese şi dumnealui. Ar fi de ajuns. Şi ar ţine loc de toate bursele din lume.

Săptămâna trecută, două evenimente majore, egale ca importanţă, au ţinut capul de afiş al mass-media naţionale: divorţul emoţionant al Elenei Băsescu de partidul în curtea căruia a crescut (după propria-i mărturisire) şi Congresul liberalilor. Vă propun să le luăm în ordine inversă.

Despre evenimentul PNL, prea multe n-ar mai fi de comentat. Au făcut-o cu vârf şi îndesat înşişi liberalii, într-un acces de logoree solidară cu noul şef. S-a schimbat preşedintele şi acum toţi galbenii săgetaţi îşi scaldă imaginaţia în ape edenice: “Pân’ la Crăciun suntem iar la guvernare” – susură şoapte asurzitoare în minţile îmbătate de mirosul de crin. Cât despre calităţile noului lider al PNL…liberalii n-au ajuns să le observe prea bine, focalizaţi încă pe “ăla care ne-a lăsat să murim în opoziţie”. Ceva de genul: Ce părere aveţi despre Crin Antonescu? R: “Tăriceanu e un arogant”. În rest, numai de bine.

Cel de-l doilea eveniment necesită oareşce analiză mai atentă, fie şi pentru că personajul principal depăşeşte în complexitate eroii lui Jane Austen.

Într-o conferinţă de presă care aducea întrucâtva a talk-show despre rimel şi mascara, Elena Băsescu şi-a anunţat candidatura ca independentă la euroalegeri. Acum, câteva precizări:

• Eu nu contest simpatia fără margini a românilor pentru “fata lu’ tata”, dar chestia asta cu independenţa nu vi se pare niţel forţată, niţel trasă de păr, niţel mincinoasă, ca să nu zic o ipocrizie grotescă? Păi cum măi fata lu’ tata eşti tu independentă când tot partidul lu’ tata sta la cheremul tău cu o docilitate căţelandră? Madam Turcan, monsieur Cristin Preda, ba chiar şi Lady Ciocu’ Mic afirmă public că-ţi vor da voturile lor dacă vei avea nevoie de ele (sîc!), ca să nu mai vorbim de oferta uluitoare a turistei colecţionare de Louis Vuitton de a te consilia. Ei aş, păi asta ţi-e independenţa, mon cher? Nu se cade…
• Unui lider pedelist cu greutate îi scăpără mintea şi ne lovi cu o axiomă indescifrabilă. Cică nu numai simpatizanţii PD-L o vor vota pe fata lu’ tata, ci şi pesedişti, penelişti, penegişti şi, în general, toţi cei care se regăsesc în viaţa şi comportamentul EBEI. Cu asta m-a blocat oleacă, recunosc. Pentru că nu prea ştiu la ce comportament se referea domnul cu pricina. Poate la faza de a bloca parcarea unui club cu maşina suburbană, doar pentru că locul preferat era ocupat?…Poate la gestul elegant de a năvăli subtil cu bodyguarzii în faţa cozii de la teleschi?… Poate la îndărătnicia de a nu fi atentă la orele de limbă română?…Căci dacă e pe de-astea, succesul principesei metropolitane e asigurat…
• Ultimul aspect e de-a dreptul fantastic. Într-un acces de sinceritate amestecată cu inconştienţă, mai mulţi pedelişti se dădură-n stambă la teveu cum că Emil Boc nu o va vota pe fata lu’ tata, ci lista PD-L.  Ups! Error! Danger! Acuma…eu nu ştiu cât o urmări tata lu’ fata programele de feşăn unde rulează ştirile cu febleţea, dar şi dacă-i cade retina pe aşa ceva…Îmi şi imaginez rictusul matinal pe faţa-i încremenită într-un perplex sublim atunci când va citi pe burtieră: EBO nu votează EBA!

Pe lângă retorica financiară televizată a câte unui guru politic, tam-tam-ul creat în jurul unui eventual acord cu FMI ne-a oferit o radiografie limpede a organismului politic autohton.

Carevasăzică, PD-L e “pentru”, PNL “împotriva”, iar PSD se zbate sub semnul zodiacal al lui “habar n-avem ce se-ntâmplă”.

În primele două cazuri, discuţia nu poate fi prea amplă. Nu ne dau voie “subiecţii”. Democrat-liberalii au ascultat intervenţia preşedintelui Traian Băsescu din Parlament, au mers acasă conştiincioşi, şi-au aprins lampa şi au învăţat mot-a-mot discursul stăpânului. Deh, ca de la “pleaşcă” la ucenic. Apoi l-au repetat la nesfârşit de fiecare dată când au fost întrebaţi. PNL s-a poziţionat împotrivă. Nu că n-ar fi ştiut şi ei câtă nevoie avem de un împrumut după ce-au secat de ultimul galben sacoşa ţării, dar aşa au auzit că se face în opoziţie: “Dacă ăia spun da, noi spunem nu şi tot aşa”. Un fel de Gică Contra cu o săgeată-n frunte.

Bun. Dacă în primele două cazuri explicaţiile nu necesită prea multă bătaie de cap, fiind solid bazate pe argumente idioate, situaţia partidului condus cu brrravurrrră de fascinantul Mircea Geoană e de-a dreptul amuzantă. Tragic de amuzantă. O circotecă jenantă prestată genial de un politician cu alură de Super Mario, pe care adversarii ar trebui să se gândească serios la a-l susţine în funcţia de preşedinte al PSD pe termen nelimitat,  la câte deservicii aduce partidului. Reţeta aplicată pe caz a acestei comicării fatidice e simplă:

Pasul 1: Când toate gurile vuiesc asiduu despre un împrumut de la FMI, apari la TV, zâmbeşti tâmp, încerci să uiţi că Iliescu te-a făcut “prostănac” şi declari că habar n-ai despre negocierile cu FMI.

Pasul 2: Îţi aminteşti că ai în structurile FMI pe un anume domn Tănăsescu, ba chiar şi preşedintele Fondului ar fi membru al “marii familii socialiste”. Te informezi minimal.

Pasul 3: Apari şi spui c-ai aflat despre ce-ar fi vorba, dar nu eşti de acord cu împrumutul.

Pasul 4: Asişti implacabil la continuarea discuţiilor.

Pasul 5: Apari şi spui că n-ai fi împotriva unui împrumut, da’ să te bage şi pe tine cineva în seamă.

Pasul 6: Dorinţa ta e poruncă pentru şeful statului, care-ţi altoieşte două palme televizate, încuindu-te feciorelnic.

Pasul 7: Spăşit, lovit în orgoliu de hăhăitul mediatic al preşedintelui, altfel viitorul tău adversar, încerci din răsputeri să scapi din cuşca virginităţii legată cu nod marinăresc. Dai o declaraţie searbădă pe care toate televiziunile o preiau, în lipsă de altceva.

Pasul 8: Mai ai o tentativă de băgare în seamă şi te răţoi (pe silenţios) că vei proteja categoriile sociale de viitura FMI.

Pasul 9: Alegeri în iunie. Pierzi.

Pasul 10: Alegeri în toamnă. Pierzi.

Well done, Super Mario. Mission complete.