Dan Voiculescu spune că mie îmi pasă. Mai important e ca lui să-i pese.

Carevasăzică Dan Voiculescu acordă 6-7 burse de blogger. Nici nu ştiu prea bine ce înseamnă asta, ci doar că am fost selectat printre finalişti. 24 la număr. Motivaţia alegerii mele sună maiestuos – “pentru că-i pasă”. Câteva observaţii necesare:

- Nu ştiu în ce măsură domnul Voiculescu a citit sau nu editorialele din blogul subsemnatului. Tind să cred că mai degrabă şi-a aruncat fugiş retina doar pe câteva titluri;

- Nu ştiu la ce se referă domnul Voiculescu atunci când crede dumnealui că mie îmi pasă.

- Nu ştiu dacă domnului Voiculescu îi pasă.

- Nu ştiu dacă toată fanfaronada asta “bloggeristică” are cu adevărat substanţă;

- Ştiu însă că domnul Voiculescu are dreptate. Îmi pasă de multe lucruri. De TVA-ul la alimente, de clopul electoral al unui preşedinte neindependent, de independenţa ipocrită a fiicei aceluiaşi preşedinte neindependent, de cinismul argumentat al “mogulilor” în relaţia cu “statul slab”, de manipularea perfidă propagată de posturile tv, unele aparţinându-i chiar domnului Voiculescu etc etc etc. Nu ştiu însă în ce măsură “păsurile ” mele au vreun efect. Pt că tind încă să cred (aştept să fiu contrazis) că Dan Voiculescu n-a citit blogul meu, că Dan Voiculescu n-a aflat de ce anume îmi pasă, că Dan Voiculescu experimentează - cu destulă temeinicie şi acurateţe - ”beneficiile” dialogului online.

Sper totuşi ca măcar un post să treaca prin faţa retinei sale. Acesta. Şi sper ca, aflând de ce-mi pasă mie…să-i pese şi dumnealui. Ar fi de ajuns. Şi ar ţine loc de toate bursele din lume.

Cum să-ţi baţi joc de propriul partid. Studiu de caz: Mircea Geoană şi FMI

Pe lângă retorica financiară televizată a câte unui guru politic, tam-tam-ul creat în jurul unui eventual acord cu FMI ne-a oferit o radiografie limpede a organismului politic autohton.

Carevasăzică, PD-L e “pentru”, PNL “împotriva”, iar PSD se zbate sub semnul zodiacal al lui “habar n-avem ce se-ntâmplă”.

În primele două cazuri, discuţia nu poate fi prea amplă. Nu ne dau voie “subiecţii”. Democrat-liberalii au ascultat intervenţia preşedintelui Traian Băsescu din Parlament, au mers acasă conştiincioşi, şi-au aprins lampa şi au învăţat mot-a-mot discursul stăpânului. Deh, ca de la “pleaşcă” la ucenic. Apoi l-au repetat la nesfârşit de fiecare dată când au fost întrebaţi. PNL s-a poziţionat împotrivă. Nu că n-ar fi ştiut şi ei câtă nevoie avem de un împrumut după ce-au secat de ultimul galben sacoşa ţării, dar aşa au auzit că se face în opoziţie: “Dacă ăia spun da, noi spunem nu şi tot aşa”. Un fel de Gică Contra cu o săgeată-n frunte.

Bun. Dacă în primele două cazuri explicaţiile nu necesită prea multă bătaie de cap, fiind solid bazate pe argumente idioate, situaţia partidului condus cu brrravurrrră de fascinantul Mircea Geoană e de-a dreptul amuzantă. Tragic de amuzantă. O circotecă jenantă prestată genial de un politician cu alură de Super Mario, pe care adversarii ar trebui să se gândească serios la a-l susţine în funcţia de preşedinte al PSD pe termen nelimitat,  la câte deservicii aduce partidului. Reţeta aplicată pe caz a acestei comicării fatidice e simplă:

Pasul 1: Când toate gurile vuiesc asiduu despre un împrumut de la FMI, apari la TV, zâmbeşti tâmp, încerci să uiţi că Iliescu te-a făcut “prostănac” şi declari că habar n-ai despre negocierile cu FMI.

Pasul 2: Îţi aminteşti că ai în structurile FMI pe un anume domn Tănăsescu, ba chiar şi preşedintele Fondului ar fi membru al “marii familii socialiste”. Te informezi minimal.

Pasul 3: Apari şi spui c-ai aflat despre ce-ar fi vorba, dar nu eşti de acord cu împrumutul.

Pasul 4: Asişti implacabil la continuarea discuţiilor.

Pasul 5: Apari şi spui că n-ai fi împotriva unui împrumut, da’ să te bage şi pe tine cineva în seamă.

Pasul 6: Dorinţa ta e poruncă pentru şeful statului, care-ţi altoieşte două palme televizate, încuindu-te feciorelnic.

Pasul 7: Spăşit, lovit în orgoliu de hăhăitul mediatic al preşedintelui, altfel viitorul tău adversar, încerci din răsputeri să scapi din cuşca virginităţii legată cu nod marinăresc. Dai o declaraţie searbădă pe care toate televiziunile o preiau, în lipsă de altceva.

Pasul 8: Mai ai o tentativă de băgare în seamă şi te răţoi (pe silenţios) că vei proteja categoriile sociale de viitura FMI.

Pasul 9: Alegeri în iunie. Pierzi.

Pasul 10: Alegeri în toamnă. Pierzi.

Well done, Super Mario. Mission complete.

Măscărici ireproşabili cu alură de gentlemani

Gentleman = bărbat cu comportări alese, ireproşabile; om cu caracter distins; persoană care respectă cu stricteţe eticheta; om cu purtare curtenitoare; gentilom.

Am înţeles de ceva timp că, în postura de politicieni, mulţi spun multe, puţini înţeleg puţine. Vorbele ies din gura mioriticilor noştri membri de partid fără prea multă legătură cu materia cenuşie şi, cu atât mai mult, fără un dram de raportare la realitate.

Îl mai ţineţi minte pe nea’ omu’ politic care ne sfătuia inimos, într-un acces vibrant de solidaritate, să ne-mpărţim durerile? Ei bine, tipul e un izvor nesfârşit de ziceri istorice. Cică la nivel de judeţ n-ar mai fi nevoie de un protocol semnat cum făcură ăia de la centru, ci totul funcţionează pe baza unui “gentleman’s agreament”.

Na poftim! Carevasăzică un acord între gentlemani. Uluitor. Frapant. Deranjant de jenant.

Nu credeam vreodată să aud cuvântul “gentleman” scuipat într-un context politic autohton decât prin comparaţie cu mai ştiu eu ce lorzi de prin Anglia sau domni de pe la Casa Albă. Şi totuşi, se pare că există şi la noi asemenea specimene “cu comportări alese, ireproşabile”, dar n-am băgat noi de seamă.

Când a târât termenul acesta de o nobleţe pură în mizeria vicioasă a clasei politice, domnul cu pricina o fi ştiut ce conotaţii are? O fi ştiut ce înseamnă? Şi dacă da, cum o fi avut tupeul să-l terfelească atât de brutal şi cu  atâta naturaleţe tâmpă? Ce exemple de purtări de gentilomi avem în cartea de istorie recentă a clasei noastre politice? Poate episodul acvatic de la B1TV, poate fecalele scuipate cu patriotism de Vadim Tudor, poate înjurăturile elegante ale unui alt mahalagiu exemplar – şi el fost candidat la preşedinţie călare pe Maybach, poate lăturile amoroase şi flegmele tandre împărţite frăţeşte, ani de-a rândul, de actualii cumetrii de guvernare…Astea să fie? Şi atunci, care sunt gentlemanii noştri? Poate Sir Marean Vanghelie, poate Lady Ciocu’ Mic, poate Monsieur Bideu?…

Unde se regăseşte calitatea de “ireproşabil” în comportamentul mândreţei noastre de politicieni? Aaaa…ba pardon, mon cher!  Nu sunt ei cei care mint ireproşabil, care fură ireproşabil, care înşeală ireproşabil, care vorbesc ireproşabil de agramat, care scuipă ireproşabil? Ba da. Numai că asta nu-i face gentlemani, ci doar nişte măscărici…ireproşabili.

Emil, Mircea şi umorul lui Călin

Mai ţineţi minte? 1-30 noiembrie 2008. Cea mai frumoasă perioadă din viaţa recentă a României moderne. Un fascicul temporal în care românilor li s-a prezentat certitudinea că totul este realizabil, că imposibilul poate deveni posibil. Timp de 30 de zile neîntrerupte, pe retina prăfuită a alegătorilor a rulat la nesfârşit pelicula SF: “O ţară mai frumoasă cum este ţara mea/ Nu poţi găsi în lume oricât ai căuta” (ştiu că titlul pare lung dar e numai vina regizorilor). În rolurile principale, doi maeştri ai oratoriei fără pauze de respiraţie: Mircea Geoană – fost cavaler de Washington, reprofilat în prostănac de micul Paris şi Emil Boc – Măria-Sa, duce al Ardealului, zis şi “Ecoul”.

Ce-au putut să scoată oamenii ăştia pe gură în campania electorală depăşea în fantezie, ba chiar inimaginabil, călătoriile lui Jean-Luc Picard cu Start Treck-ul său: pensii de vis, salarii europene, condiţii de muncă de invidiat, ce mai, un trai paradisiac în care românii urmau să se lăfăie în următorii patru ani. Totul pe un fundal de moace zâmbitoare şi optimiste, în care molarii şi premolarii celor doi politicieni concurau pentru un rol serios într-o reclamă Colgate.

Un singur obstacol stătea în calea propăşirii spirituale, dar mai ales materiale a norodului: discursul enervant de rigid al celui de-al treilea personaj – Călin Popescu Tăriceanu, fan “Biker Boyz”, patrician convins. Conştient în toată regula de ce cratere lasă în urmă, motociclistul nostru le vorbea oamenilor în termeni cât se poate de realişti, dar extrem de nepopulari şi iritabili, despre neputinţa înfăptuirii programelor de guvernare ale adversarilor săi la Tronul de la Victoria. Le spunea franc că raiul pe pământ se mai amână un pic.

Fatal discurs pentru Tăriceanu, mină de aur pentru Boc şi Geoană. Scrutinul a venit, iar oamenii au ales, fireşte, iluzoriul. Nimic rău în asta. Numai că în România, nici măcar visele nu durează la fel ca în alte ţări şi somnolenţa plăcută în care ţara se cufundase ca după o înghiţitură puternică de aurolac s-a transformat, peste noapte, într-un travaliu cu sudori de coşmar.

Aşa se face că, o dată ajunşi la Putere, bravii noştri oratori cu aură de starlete şi-au îngheţat brusc mimica, au preluat morga autoritară a unor oameni responsabili şi au început să vorbească nepopular: “Păi nu prea ar fi bani pentru salariile profesorilor, păi nu prea ar fi bani pentru pensii, păi nu prea ar fi bani pentru agricultură, păi nu prea ar fi bani pentru aia şi nici pentru ailaltă”. Şi pentru că nimeni nu iese în faţa flegmelor cu faţa descoperită, eroii noştri şi-au tras drept văl un argument imbatabil şi oricând la datorie: clasica, inepuizabila şi blestemata grea moştenire. O scuză perpetuată la nesfârşit în România, ale cărei resurse inepuizabile mai servesc şi astăzi drept paravan demagogiei, minciunii şi nesimţirii crase.

“N-am ştiut, vă rugăm să ne credeţi, ce ne va lăsa blestematul ăla de Tăriceanu. Noi am crezut că glumeşte când se văita că nu mai are fonduri, că e un fel de umor liberal, da’ el vorbea serios. N-am ştiut, credeţi-ne, vă rugăm, vă rugăm…”, imploră perfid pe toate ecranele tv Boc şi Geoană, încurajând, în felul acesta, lehamitea naţională şi schimbarea canalului. Parcă, dintr-o dată, Magda Ciumac şi Sexy Brăileanca nu mai prezintă atâta repulsie.

P.S: În ciuda situaţiei “dezordonate” prin care trece actualul Executiv, îmi menţin cu statornicie pariul.

Eeee….nimic altceva!

“A pune batista pe ţambal”, ” a ascunde gunoiul sub preş” – expresii pe care partidele politice le-au întrupat în modul cel mai perfecţionist cu putinţă. Ca şi stupida şi cretinoida replică cinefilă provocată de prinderea în flagrant a soţiei în timpul unei partide nebune de sex cu instalatorul: “Nu e ceea ce pare”.

Asta se întâmplă şi pe scena politică autohtonă. Nimic nu e ceea ce pare, nimic din ce vedem la televizor, nimic din ce auzim la radio, nimic din ce spun politicienii mioritici nu trebuie luat ca atare. E ca şi cum am vedea un film cu monştri, creaturi scârboase şi înfiorătoare, iar regizorul ne-ar spune la sfârşit că a vrut să ecranizeze o comedie romantică.

• Iliescu l-a făcut prostănac pe Geoană – “Eeee, a fost un fel de a spune că nu a luat decizia cea mai bună la momentul respectiv. Nimic altceva”.
• Băsescu s-a răstit la liderii democrat-liberali şi le-a adresat cuvinte dure - “Eeee, a ridicat puţin tonul. Nimic altceva”.
• Băsescu s-a suit la volan după ce a băut alcool - “Eeee, parcă nu-l ştiţi pe Traian Băsescu. Aşa e el, mai din popor. Nu de-asta l-aţi votat? Nimic altceva”.
• Mitrea a zis că-şi înfige colţii în gâtul lui Geoană – “Eeee, au fost cuvinte la supărare, da’ el ţine de fapt la şeful de partid. Iar acesta nu s-a enervat deloc. E doar…puţin mâhnit. Nimic altceva”.
• Vadim i-a înjurat ca la uşa cortului pe x, y şi z în cadrul unei emisiuni televizate – “Eeee, Tribunul a vrut de fapt să arate că respectivii au încălcat legea şi a folosit un vocabular mai colorat. Nimic altceva”.
• Băsescu a făcut-o “ţigancă împuţită” pe o ziaristă – “Eeee, prea a depăşit limita şi ziarista. Şi ştiţi că preşedintele e mai dintr-o bucată, mai de-al nostru. Nimic altceva”.
• Câteva sute de suporteri ilfoveni au protestat la sediul PSD - “Eeee, un lucru firesc. Erau şi ei amărâţi că le-a fost ghilotinat preşedintele. Nimic altceva”.
• Primarul, senatorul, vicepreşedintele şi-au dat demisia din partid – “Eeee, un gest de onoare din partea lor. Suntem mândri că i-am avut colegi. Nimic altceva”.
• Primarul, senatorul, vicepreşedintele nu-şi mai dau demisia - “Eeee, un gest inteligent din partea lor. Suntem mândri să-i avem colegi. Nimic altceva”.

Acestea sunt reperele după care actorii scenei politice autohtone se coordonează. Prima parte a sentinţelor de mai sus constituie evenimente care s-au petrecut “sub ochii noştri”. Ce-a de-a doua parte reprezintă explicaţiile regizorale aruncate pe retina aburită a spectatorilor.

Nicăieri ca în România nimic nu e ceea ce pare. Toţi suntem spectatorii orbi ai unui spectacol grotesc, ce duhneşte îngrozitor, dar pe care păpuşarii politici ni-l vând la preţ de ecranizare cu miros de scorţişoară.

Nimic altceva.

“Prost e cine dă, nu cine cere”

Ştire: “Piaţa imobiliară se află într-o continuă scădere de mai bine de o jumătate de an” (Săptămâna Financiară).

Speculaţie: “Piaţa imobiliară o să scadă continuu până la sfârşitul anului” (Business magazin).

Fapt: “Vând apartament, două camere, nedecomandat, nici o îmbunătăţire, parter, zona Select, Micro VI, Târgovişte, 30.000 euro” (Anunţ – ziar local).

Descriere: Pentru cine nu cunoaşte zona Pieţei Select, iată câteva argumente în faţa cărora nici un cumpărător de bun simţ n-ar putea rezista:

 Ferestre larg deschise cu vedere spre Distrigaz, blocurile de vis-a-vis sau tomberoanele de gunoi din apropiere. Vecini cumsecade, care nu se apucă de dat găuri decât în orele de trezvie ale liliecilor. Vecine simpatice şi elegante, care au făcut din casa scării un locaş al destăinuirilor telenovelistice lacrimogene, acompaniate firesc de câteva pungi cu seminţe. Femeia de serviciu, care s-a recalificat, înscriindu-se la rându-i în cenaclul literar „Jose Armando” şi uitându-şi îndeletnicirea de bază. Strada „Pieţei”, care la prima ploaie devine lac de acumulare. Un copac imens care se apleacă ameninţător deasupra câtorva sufragerii la fiecare rafală e vânt. Trei puradei care joacă tenis de picior cu o maşină din parcare pe post de fileu. Un cal ce pare mai degrabă un pachet de oase învelit în piele care paşte nestingherit în grădiniţa de la scara blocului. Stăpânul calului, bronzat şi el peste măsură, care vine după frumosul animal cu o bâtă de basseball pe post de bici şi-l ameninţă răcnind (deh, ca între animale) de la 200 de metri că de-acum înainte va intra la regim. Un pensionar din blocul vecin care se fiecare zi la orele 14.00 îşi scoate fruntea încreţită pe balcon şi urlă de parcă-ar avea staţie de amplificare la copii ce joacă „Flori, fete şi băieţi” la băncuţa din faţa scării. O doamnă pieptănată ştrengăreşte care, de fiecare dată când treci pe lângă ea, tresare brusc, îţi zâmbeşte languros şi-ţi explică răspicat: „Să ştii că azi sunt bine”. Cinci câini înspumegaţi care sunt un fel de „mafie” a cartierului: toată lumea-i cunoaşte, toată lumea se teme de ei.

 

Ştire: Piaţa imobiliară se află într-o continuă scădere de mai bine de jumătate de an.

 

Speculaţie: Piaţa imobiliară o să scadă continuu până la sfârşitul anului.

 

Fapt: Vând apartament 2 camere, nedecomandat, nici o îmbunătăţire, parter, zona Select, Micro VI, Târgovişte, 30.000 euro.

 

Reacţie: „Prost e cine dă, nu cine cere” – nea Mitică, strungar şi eminenţă cenuşie în timpul liber.

 

P.S: Recunosc, situaţia ilustrată e îmbibată de cel mai pur subiectivism. Asta nu înseamnă însă că nu e reală. Ba câteodată e mult mai reală decât pot sugera aceste câteva rânduri fade.