Ştiam că e nesimţit, tupeist, linguşitor, laş, mincinos, iscoditor, trădător, manipulator şi lista poate continua la nesfârşit. Ştiam că n-are scrupule, că interesul lui şi al castei din care face parte are întotdeauna prioritate. Ştiam bine toate astea. Ce nu ştiam e apetitul fulminant pentru frăţietate socială în vremuri de restrişte.
Da, politicianul român (căci despre el vorbim, desigur) reuşeşte să ne surprindă în continuare. Taman când credeam că am ajuns să-l cunoaştem pe îndelete, când credeam că nu mai e nimic sub ceafa groasă cenzurată nedrept de părul gelat. Şi totuşi, uite ce eroare era să comitem.
Pentru că de sub straturile abrupte de şoric, în care zac toate păcatele capitale, a răsărit ca un ghiocel şchiop virtutea No 1 – solidaritatea. Iar contextul nici că se putea a fi unul mai prielnic izbucnirii unei asemenea efuziuni edenice: o criză care inundă ţara, o ţară care se îneacă în criză, plus nişte actori figuranţi – îi numim aici pe liderii de sindicat, care încearcă să dea impresia că salvează ce s-o mai putea salva: un spor salarial, un procent la pensie, vreo 4 locuri de muncă şi 7 bonuri de masă.
În asemenea condiţii optime, politicianul mioritic se gândeşte că e timpul să se elibereze de apăsarea virtuoasă şi exclamă fatidic: “Haideţi să împărţim frăţeşte durerile crizei”.
Rumoare, perplexitate, cuvinte înghiţite, limbi muşcate, noduri în gât. Cu asta chiar ne-a dat gata. Auzi, să-mpărţim cu frenezie, aşa…ca de la nevoiaş la nevoiaş, durerile. Pfoaaa! Fantastică zicere. Pe cât de draconică, pe atât de excepţională. Istorică, fără doar şi poate.
Dincolo de admiraţia elucubrantă pe care asemenea cuvinte o storc din mine, nu pot să mă abţin de la câteva precizări, mai degrabă sugestii, oferite cu toată buna credinţă.
N-a precizat domnu’ politician care dureri să fie împărţite, ale noastre sau ale “lor”, cei aflaţi undeva deasupra realităţii cotidiene, într-o levitaţie permanentă. Deci?
Eu i-aş propune mai degrabă un târg rezonabil. În locul acestei fracţionări solidare de nevoinţe, ar fi mult mai simplu să facem schimb de dureri. La pachet. O tranzacţie absolut echitabilă: Noi dăm un chiorăit sănătos de maţe la schimb cu un mic dejun copios; dăm perechea favorită de blugi de la Fifth Hand la schimb cu costumul ponosit purtat de 2 ori; dăm ţânţarii din subsolul apartamentului la schimb cu fluturii din grădina vilei; dăm apartamentul la schimb cu vila; dăm Aro la schimb cu Pajero; dăm Săniuţa la schimb cu Jack Daniells; dăm diagonala de 40 cm la schimb cu una din cele patru plasme gigant; dăm praful de pe tobă la schimb cu o lopată de huzur. Abia atunci, inconştientul ce-şi spune om politic, va putea simţi cruzimea şi apăsarea unei vorbe celebre printre clienţii de la bodega “La Ion end compani” (dată şi ea la schimb cu “Casa Vernescu”): “Dă-te-n durerea mea”.
Până atunci, să ne scutească.
Bravos, mon cher! Halal să-ţi fie!
Publicat de exasperat 
