Editorial

O să fie o campanie fairplay, mă, nenorociţilor!

 

 

„Promitem că va fi o campanie în care să domine fairplay-ul”. „Ne vom baza pe proiecte şi nu vom recurge la atacuri murdare”. „Ne propunem să nu mai răspundem provocărilor venite din partea altor partide”, etc., etc., etc., bla, bla, bla.

Cred că niciodată ca până acum declaraţiile pre-electorale ale oamenilor politici nu au fost atât de bogate în afişări anti-războinice. Cel puţin în primele apariţii. Apoi, brusc, macazul s-a schimbat radical. Atât de radical încât ştiu deja propoziţia pe care o voi scrie peste aproximativ două luni, când alegerile se vor fi încheiat deja: „Niciodată ca până acum, campania electorală n-a fost mai murdară, mai dură, mai găunoasă, mai penibilă, mai mizerabilă, etc., etc., etc., bla, bla, bla”. Şi nu trebuie să fii vreun guru ca să ajungi la concluzia asta, pentru că, vorba cântecului: semne „bune” anul are (ironia e şi ea inclusă în programul de campanie).

Aşa se face că, declaraţiilor angelice de neagresiune de acum câteva săptămâni, cusute cu fir alb în faţă, dar cu ditamai peticul în dos, le-au luat locul trimiterile belicoase, în care umorul se amestecă forţat cu bădărănia, ironia cu înjurătura, dezbaterea cu incultura şi aşa mai departe. Un soi de ghiveci nedigerabil, de care, o spun cu toată convingerea, n-o să mai scăpăm până-n iunie.

Din „N-o să-mi atac contracandidaţii decât pe proiecte” s-a ales praful, născându-se mult mai bombasticul: „Mă nenorociţilor”. Din: „N-o să ne mai intereseze ce fac alte partide” a rezultat: „Primarii x, y şi z de la partidele A, B şi C fură de sting, înjură, ameninţă cu moartea”. Din rigidul: „N-o să mai răspundem provocărilor” a ieşit mult mai simpaticul: ”Nu ai noştri sunt de vină, ci ai lor. Nu noi, ci ei”.

Şi jocul ăsta idiot continuă la nesfârşit pe ecranele TV şi în paginile ziarelor pe sistemul tradiţional şi îndelung practicat: „Ba da, ba nu! Ba tu, ba tu!”.

Amplu program de campanie. Jos pălăria.

A apărut numărul 18 al săptămânalului “Semnal de Dâmboviţa”. Îl găsiţi, începând de ieri, joi, 10 aprilie, la toate chioşcurile Artpress.

Din titlurile săptămânii:

- Editorial: O să fie o campanie fairplay, mă nenorociţilor!;

- Ape tulburi în PRM Dâmboviţa;

- Unde au dispărut 34 de miliarde de lei?;

- Scurtă radiografie a infrastructurii rutiere dâmboviţene;

- Nouă persoane arestate după ce au furat din Parcul Industrial Mija;

- Urmărire ca-n filme pe străzile din Moreni;

- “Schimb de cărţi” la Târgovişte.

Andrei Plesu

Un text savuros în ziarul Adevărul. Andrei Pleşu în formă maximă. Puţin zâmbet nu strică.

A apărut nr. 17 al săptămânalului local “SEMNAL DE DÂMBOVIŢA”. Îl găsiţi la chioşcurile Artpress.

Din titlurile săptămânii:

• Editorial: Agramaţi pe care nu-i mai suportăm;
• Teodor Vasiliu – primele promisiuni electorale;
• PD-L acuză: “Teodor Vasiliu este demagog şi îşi arogă drepturi pe care nu le are”;
• Se anunţă o campanie mai murdară ca oricând: PSD şi PD-L se acuză reciproc de practici abuzive;
• PNG a trecut la înlocuirea preşedinţilor de organizaţii cu rezultate slabe;
• Doi poliţişti acuzaţi de luare de mită;
• 19 aprilie – “MAREA DEBARASARE”: Campanie naţională de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice;
• Un bărbat s-a aruncat de la etajul I al Spitalului Judeţean;

Articol fain al lui CTP în “Gândul” de azi. Vezi articolul aici.

Editorial

„Un cap ridicat la putere devine pătrat” – George Pruteanu 

Agramaţi pe care nu-i mai suportăm

                                   

        Sunt doar câteva ore de la vestea că George Pruteanu ne-a părăsit. Foarte probabil, ăsta e motivul pentru care am luat o foaie şi un pix şi am început să scriu. Nervos, deprimat, revoltat, la capătul răbdării.

        Cel mai trist lucru care-mi trece acum prin cap e faptul că nu toată lumea deplânge pierderea celui căruia mai toate publicaţiile centrale i-au acordat (neoficial) titlul de „avocatul limbii române”. Ba mai mult, oricât de dur ar suna, pentru unii, faptul că Pruteanu s-a dus e o uşurare. De-acum încolo pot vărsa pe ecran toate dejecţiile, calamităţile lingvistice şi aberaţiile gramaticale, mânaţi de o dorinţă perversă de a ne demonstra că în timpul orelor de limbă română se ascundeau în spatele şcolii, fumând ultimele ţigări „care” le mai aveau (acuzativul e opţional). Nimeni n-o să-i mai mustre fără nici o reţinere, spunându-le în direct, la oră de maximă audienţă: „Domnilor, dumneavoastră debitaţi (scrieţi, cântaţi, scoateţi pe gură) nişte lături”. Gata. S-a terminat calvarul domnilor cu pricina. Pruteanu era pentru ei „a pain in the ass”, varianta hollywoodiană  a autohtonului „ghimpe-n coastă”. Acum au scăpat de durere. Sunt sănătoşi.

        Sănătoşii la care mă refer sunt persoanele publice, excesiv de publice, greţos de publice, cu oareşce funcţii şi care aspiră la altele şi mai şi. Ei sunt cei care mă (vă, ne) enervează cel mai tare. Şi asta pentru că-i vedem toată ziua pe monitor, afişându-şi rânjetul electoral şi amăgindu-ne parşiv cu promisiuni articulate în propoziţii pe care gramatica şi logica nu le recunosc. Din nefericire, peisajul dâmboviţean (spectrul politic cu osebire) nu e deloc ferit de astfel de amici într-ale chiulului de la orele de română. Meniul e complet: valuri de cacofonii, fracturi de gradul I ale exprimării cu noimă, hăhăieli agramate şi discursuri împilate lingvistic, ca să nu mai vorbim de duşmanul de moarte al tuturor: cazul acuzativ, pe care toţi îl evită de parcă le-ar scădea cota în sondaje dacă l-ar folosi cum trebuie.

        Funcţiile acestor killeri gramaticali nici nu mai contează: primar, viceprimar, preşedinte de Consiliu Judeţean, lider de Organizaţie Judeţeană sau candidaţi pentru aceste posturi, toţi au în comun un singur lucru: terfelirea pe toate părţile a limbii române.

        Exemplele (pentru că trebuie să-mi susţin cu ceva materialul şi, har Domnului, am destulă susţinere) sunt nenumărate. N-o să stau să le înşirui acum pentru că aş depăşi numărul de pagini al săptămânalului. Patru dintre ele mi se par însă elocvente şi nu mă pot abţine. Totuşi, din prea multă jenă faţă de persoanele în cauză, n-o să le spun numele. E însă prima şi ultima oară când voi recurge la această cenzură, pentru care îmi asum eventualele critici:

        „Oraşul Târgovişte se află de foaaarte mult timp în judeţul Dâmboviţa”, constata năucit un domn dintr-o înaltă funcţie, secondat de un altul, mai tânăr şi mai entuziast, candidat la Primărie: „Dacă colegii mă vor sprijini, voi reuşi”. Tirul acuzaţiilor la adresa celor ce ne conduc este susţinut cu destul elan de un apologet al calităţii învăţământului românesc, şi el posibil viitor primar de municipiu: „Toate aceste lucruri care le-au făcut sunt generate de o politică care s-a exercitat prin amplasarea clientelei politice pentru a acapara avantajele unor posturi”. Concluzia îi aparţine unui lider politic, preşedinte de filială judeţeană: „Unul din motivele care ne-a determinat să facem acest lucru este determinat de acest fapt”.

        Judecaţi şi dumneavoastră. N-avea dreptate maestrul Pruteanu când spunea: „Un cap ridicat la putere devine pătrat.” ? 

        P.S. 1: Din fericire sunt şi persoane publice al căror discurs nu se împotmoleşte în „nenorocita” de gramatică, ba din contră. Pentru toţi aceştia, vorba spotului publicitar, numai respect. 

        P.S. 2: Imediat după ce am terminat articolul, am întrebat-o pe o colegă dacă nu cumva sunt eu nebun şi exagerat sau chiar nu se cade ca un om aflat într-o funcţie publică vizibilă să maltrateze gramatica şi exprimarea lucidă aşa cum „vrea neuronii lui” (ăia 2). Mi-a răspuns simplu: „Nu se cade. Măcar în memoria lui George Pruteanu să nu-i lăsăm”.

Din păcate nu ne lasă ei pe noi.

Lăsa-ne-ar…